Mircea Radu IACOBAN

Continui discuţia pornită de la opinia dlui Liiceanu, oaspete al Iaşului, potrivit căruia urbea moldavă n-ar avea temeiuri să candideze la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2012. Pe bună dreptate, fiindcă, ciudat şi simplist, s-ar putea crede că îndreptăţirea culturală n-ar da-o Iaşului nici tradiţia (imposibil de egalat magnificenţa secolului XIX!), nici aspectul fizic actual al oraşului, cu asfaltul spuzit de gropi şi urâţit de faţade inestetice. Pare a fi punctul de vedere al călătorului ce n-a avut parte decât de eterna rută aeroport-hotel şi – aici e chiar bizar! – n-ar fi înzestrat cu rudimentul de antenă apt să detecteze în profunzime iradiaţia faptului de cultură. 

Îmi iau îngăduinţa să afirm că starea asfaltului n-are strop de legătură cu aura culturală reală a unui oraş, iar faţadele posace, câte vor mai fi fiind, nu deţin alt rol şi rang în configurarea destinului cultural urban. Sigur că ne-am dori bulevarde „ca afară” şi faţade ca la Sibiu, numai că biata capitală a Moldovei a fost blagoslovită, în ultimii ani, doar cu fărâmituri de fonduri, infinit mai subţirele decât, să spunem, Clujul.

Cât despre faţadele Sibiului, merită de văzut filmul postat pe You tube, în care operatorul îşi ia inima în dinţi şi, trecând de frontoanele sclivisite cu bani europeni, descoperă aceleaşi ştiute curţi mizere de tip neorealist italian, ascunse privirii vizitatorului grăbit de potemkiniada autorităţilor. Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!

Oricum, vocaţia culturală a unei urbe n-o exprimă cantitatea de marmură încorporată în faţade – dac-ar fi aşa, cu mai multă îndreptăţire ar putea candida localitatea maramureşeană Certeze! Şi pentru că mereu revine comparaţia (ştirbă) Sibiu-Iaşi, voi încerca să înfirip o simplă şi sumară listă a entităţilor ieşene depozitare şi creatoare de cultură, lăsându-l pe dl. Liiceanu să cerceteze mai departe starea asfaltului. Deocamdată, propun doar o evaluare pe orizontală, totuşi grăitoare prin ea însăşi.

Poate dl. Liiceanu nu ştie, dar în al doilea oraş al ţării ca număr de locuitori (cf. recensământului din 2002) funcţionează cea mai veche Universitate din România, înfiinţată în 1860, Universitatea tehnică, Universitatea de medicină şi farmacie, Universitatea de ştiinţe agricole şi medicină veterinară, Universitatea de arte, mai multe universităţi private, Teatrul Naţional, cel mai vechi din ţară, Opera Română, Filarmonica „Moldova”, Teatrul pentru copii şi tineret „Luceafărul”, Ateneul Tătăraşi, Biblioteca Centrală Universitară (depozitară a 3.000.000 de volume), Biblioteca Judeţeană, biblioteci ale institutelor şi facultăţilor, peste 100 de edituri, între care „Polirom” (450 de titluri în 2010), „Junimea” (înfiinţată în 1969), Muzeul de istorie naturală (primul muzeu din ţară, înfiinţat în 1834), Muzeul Literaturii  Române (Casa Pogor), Muzeul etnografic al Moldovei, Muzeul de istorie al Moldovei, Muzeul de artă, Muzeul Unirii, Muzeul ştiinţei şi tehnicii, Muzeul Eminescu, Muzeul Universităţii „Al. Ioan Cuza”, Colecţia „Istoria teatrului românesc”, casele memoriale Ion Creangă (bojdeuca – din 1918, prima casă memorială din România), Mihail Sadoveanu, Otilia Cazimir, Mihai Codreanu, Petru Poni, Radu Cernătescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Gane, George Topârceanu, Dosoftei, Casa diaconului Creangă de la Golia, precum şi colecţiile muzeale ale Mănăstirii Golia, Trei Ierarhi şi Galata. La Iaşi funcţionează cea dintâi grădină botanică din ţară (1856), Centrul cultural german, Centrul cultural francez, Centrul cultural britanic (British Council), Centrul cultural al Americii Latine şi Caraibelor, Centrul cultural elen.

Este oraşul cu cele mai multe lăcaşuri de cult din România: 71 – din care 30 incluse în lista monumentelor istorice, opt mănăstiri ortodoxe, Episcopia romano-catolică şi catedrala catolică, Sinagoga (cea mai veche din ţară, construită în 1657). Mitropolia Moldovei şi Bucovinei funcţionează la Iaşi din sec. XVII.

La Iaşi apar mai multe cotidiene şi reviste culturale de prestigiu, funcţionează un post public regional de televiziune, studiouri locale şi ale televiziunilor centrale, Radio Televiziunea „Trinitas”, Postul de radio Iaşi (înfiinţat în 1942), posturi de radio private, numeroase galerii de artă plastică, instituţii de învăţământ preuniversitar de mare tradiţie, institute de cercetare academice. Este o primă listă cantitativă, desigur, incompletă.

Nu ne-am propus să inventariem găurile din asfalt.