750 de copii din zonele afectate de inundații vor pleca gratuit în tabere la mare



Un număr de 750 de copii din zonele afectate de inundații din Moldova vor merge gratuit în tabere la mare, prima serie de 150 plecând deja, ieri, în stațiunea Neptun-Comorova, conform unui proiect derulat de Primăria Capitalei.
La inițiativa primarului general, Sorin Oprescu, 750 de copii din zonele afectate de inundații din Moldova vor merge gratuit în tabere la mare, informează municipalitatea.
Cei 150 de copii care au plecat ieri la Neptun sunt din județele Botoșani, Suceava, Bacău și Neamț.
Proiectul, derulat de Primăria Capitalei prin Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret, în perioada 22 iulie -10 septembrie, a fost aprobat prin hotărârea de Consiliu General din 2 iulie, iar cheltuielile de cazare, transport, masă și organizare, în valoare de un milion de lei, vor fi suportate din fondul de rezervă al primarului general, potrivit sursei citate.
Selectarea, programarea pe serii și mobilizarea copiilor în plan local a fost realizată cu sprijinul MECTS, prin inspectoratele școlare județene, în colaborare cu prefecturile și consiliile județene.