În 2016 au fost depuse 684 de reclamații cu privire la actul medical săvârșit în sistemul de sănătate din România, din care 160 au ajuns în atenția Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor, care a dispus mustrare sau avertisment în 23 de cazuri și în alte trei a hotărât excluderea, scrie Mediafax.În 2016, Comisia Superioară de Disciplină a adoptat 140 de decizii, fiind intimați 157 de medici. Cele mai multe reclamații au vizat specialitățile de chirurgie (35 de cauze), obstretică-ginecologie (24 de cauze) și cardiologie/medicină internă (13 cauze). Aceste reclamații s-au soluționat cu 108 decizii de nesancționare, 23 de decizii de retrimitere a dosarului la colegiul teritorial pentru analiză sau respingerea ori retragerea plângerii. Colegiul Medicilor din România a dispus sancțiuni în doar 17% din situațiile reclamate, astfel au fost luate 16 decizii de mustrare, 7 decizii de avertisment și 3 situații în care s-a dat vot de blam, adică excluderea medicului din sistemul sanitar.



