6 săptămâni de post și rugăciune

Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului, având o durată de șase săptămâni, a fost rânduit de Biserică pentru a pregăti pe credincioși pentru marea sărbătoare a Nașterii lui Hristos. El amintește de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune, în așteptarea venirii lui Mesia. Cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Unii posteau șapte zile, alții șase săptămâni.
Sinodul local din Constantinopol din 1166 d.Hr. a uniformizat durata acestui post, hotărând ca toți creștinii să postească 40 de zile, cu începere de la 15 noiembrie. Prin lungimea și durata lui, acest post ne amintește de postul de 40 de zile al lui Moise de pe Muntele Sinai, când proorocul aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră.
Asemenea și creștinii, postind 40 de zile, își curăță sufletele și trupurile și se învrednicesc să primească Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat și născut din Sfânta Fecioară. Ultima zi a Postului Nașterii Domnului (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până după-amiaza, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și a celor trei tineri din Babilon.
În alte zone, se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Nașterea Domnului. Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuților. El este desăvârșit atunci când abținerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute și progres spiritual. Filipii de toamnă în tradiția populară românească, Filipii de toamnă reprezintă zilele care marchează sezonul de împerechere a lupului, celebrându-se la mijlocul lunii noiembrie. Numărul Filipilor de toamnă și perioada lor de sărbătorire, câte un Filip pe zi, diferă de la sat la sat și chiar de la gospodărie la gospodărie. Femeile sunt cele care țin această sărbătoare. Se crede că haitele de lupi sunt conduse de Filipul cel Mare, iar lupoaicele, pentru a nu rămâne sterile, căutau cu înverșunare cărbuni aprinși în cenușa aruncată pentru a-i mânca. Numărul Filipilor variază de la unu la șapte. Cine îi ține își apără casa de foc, stricăciuni, șerpi, strigoi, dar, mai ales, de pagubele produse de lupi.
Oamenii încercau să prevină înmulțirea exagerată a lupilor și să ferească vitele de aceste fiare sălbatice prin mai multe măsuri de precauție: nu se scotea gunoiul din casă în care lupii ar fi putut găsi cenușă și cărbuni aprinși, nu se pronunța cuvântul lup, se interziceau activitățile de prelucrare a lânii (torsul, țesutul) și a pieilor de animale, nu se spălau rufe, se lega în mod magic gura lupului prin încleștarea dinților de la pieptenii de scărmănat lâna, se ținea post ș.a. Credința legată de Filipii de toamnă este consemnată în sudul și estul României (Moldova, Bucovina, Muntenia, Dobrogea și Oltenia).