Important sit arheologic

58 de morminte descoperite pe „locul vechiu” al Burdujenilor

58 de morminte descoperite pe „locul vechiu” al Burdujenilor
58 de morminte descoperite pe „locul vechiu” al Burdujenilor

În situl arheologic Burdujeni-Siliște, în care s-au descoperit, în cea de-a doua jumătate a lunii august, câteva schelete umane, fragmente de ceramică din sec. al XV-lea, precum și câteva pietre care ar putea proveni de la temelia unui lăcaș de cult, descoperiri care i-au îndreptățit pe arheologii suceveni să circumscrie perimetrul respectiv unui vechi cimitir medieval, lucrările de decopertare au scos la suprafață, până ieri, nu mai puțin de 58 de morminte.
Colectivul de arheologi din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (Ioan Mareș, Bogdan Niculică, Ștefan Dejan și Mugur Andronic) și tinerii masteranzi Ticu Dolinschi și Sânziana Bedreagă, au găsit totodată, în cele 12 secțiuni de săpături de 2/38 m, 58 de schelete umane și un inventar alcătuit din monede medievale din argint (deocamdată, până la curățire, greu de identificat ca proveniență, dar apreciate ca fiind din sec. XVI-XVII), cercei, nasturi și sârmă de argint.
Așa cum ne-a spus arheologul Bogdan Niculică, avem de-a face cu „unul din cele mai bogate și mai importante situri arheologice sub aspectul cercetării civilizației medievale rurale” din zona Sucevei. În capătul dinspre vest al sitului, care vizează până acum o suprafață de cca. 2000 mp, au fost scoase la suprafață mai multe pietre care alcătuiau cândva un pavaj, probabil în apropierea vechii biserici.
Ioan Mareș era încredințat, încă de la descoperirile făcute cu câteva săptămâni în urmă, că cimitirul confirmă legenda cu privire la „locul vechiu” al Burdujenilor, pe care Elena Costache Găinariu (autoarea „Monografiei comunei Burdujeni, plasa Bosancea, județul Suceava”, lucrare publicată în anul 1936) a cules-o de la bătrânii din zonă, legendă care spune că „acolo a existat un sat mare cu biserică și curți”, din care locuitorii s-au retras probabil „din pricina unui războiu” și s-au stabilit în preajma Mănăstirii Theodoreni.
Scheletele umane din mormintele descoperite sunt fotografiate în pozițiile în care au fost găsite, după care osemintele sunt ridicate spre a fi trimise la Laboratorul de antropologie de la Iași, care urmează să ofere date cu privire la sexul, vârsta și cauza decesului.
În cca. zece zile terenul respectiv va fi epuizat din punct de vedere al cercetării și eliberat de sarcină arheologică, pentru ca proprietarul, care dorește să facă acolo o parcare, să poată continua lucrările de construcție.

Recomandări

Doi dintre pacienții răniți în explozia de luni seara din Burdujeni au fost transferați la Iași, pentru al treilea pacient, cu arsuri severe, încă nu s-a găsit loc

Mormântul Mitropolitului Ghedeon II (1708-1722) a fost descoperit recent la biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava

Cetățuie de pământ, necunoscută până acum specialiștilor suceveni, descoperită în județ de arheologul Bogdan Petru Niculică

Cetățuie de pământ, necunoscută până acum specialiștilor suceveni, descoperită în județ de arheologul Bogdan Petru Niculică

În biserica Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava au ieșit la iveală până acum 10 morminte, cu ocazia lucrărilor de restaurare

Arheologul Ion Mareș a prezentat mormintele descoperite în biserica Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou”
Arheologul Ion Mareș a prezentat mormintele descoperite în biserica Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou”