5.000 de cereri pentru ajutoarele de încălzire a locuințelor, distribuite de Primăria Suceava

5.000 de cereri pentru ajutoarele de încălzire a locuințelor, distribuite de Primăria Suceava
5.000 de cereri pentru ajutoarele de încălzire a locuințelor, distribuite de Primăria Suceava

Sucevenii care vor să beneficieze de subvențiile acordate pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece pot depune deja cererile completate, inclusiv pentru suplimentul de energie, care se acordă pe tot timpul anului.
Imediat după ce a fost publicat în Monitorul Oficial noul formular privind acordarea acestor facilități pentru consumatorii vulnerabili, Primăria Suceava l-a trimis la tipografie, fiind printate 5.000 de astfel de cereri, care sunt puse la dispoziție sucevenilor.
“Solicitările privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pot fi depuse începând de astăzi. În situația celor care locuiesc în condominii, formularul de cerere și declarația pe propria răspundere pot fi procurate de la asociațiile de proprietari pentru ajutorul la energie termică, electrică și gaze.
Ajutorul la lemne, energie electrică și gaz metan pentru cei care locuiesc la casă și nu sunt arondați sau constituiți în asociații de proprietari se pot fi obținute de la Primăria Municipiului Suceava și primăria din Burdujeni – Direcția de Asistență Socială”, a anunțat luni viceprimarul Lucian Harșovschi.
Pot beneficia de acest ajutor persoanele care obțin un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană – în cazul familiilor; sau 2.053 lei pentru persoanele singure.
Cererea completată și documentele doveditoare pot fi depuse până la data de 15 noiembrie 2021, pentru a beneficia de indemnizație începând cu luna noiembrie.
Utile:
Cererea pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței
https://drive.google.com/file/d/1T97vgtMstW9F_VuIP0ZadzWUInrmObgY/view
https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-10-12/Ajutoarele-pentru-incalzirea-locuintelor-in-2021-pot-fi-obtinute-si-de-cei-cu-venituri-de-2000-de-lei
https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-10-13/Bunurile-care-pot-duce-la-pierderea-ajutorului-pentru-incalzirea-locuintei

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

Cadariu (PNL): „PSD a blocat în acești ani programul Start-up Nation – România destinat deschiderii de noi afaceri. Abia acum au dat banii aferenți ediției din 2022”

Cadariu (PNL): „PSD a blocat în acești ani programul Start-up Nation – România destinat deschiderii de noi afaceri. Abia acum au dat banii aferenți ediției din 2022”

Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pot fi depuse în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie

La Primăria Suceava cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pot fi depuse în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie 2024

ÎPS Calinic nădăjduiește că urmașii lui Flutur și Lungu la conducerea Consiliului Județean și a Primăriei Suceava vor avea în atenție Biserica