400 de agricultori vor picheta marți sediul Ministerului Agriculturii și cel al Finanțelor



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Un număr de 400 de agricultori, membri ai federației Agrostar, vor picheta marți, 23 martie, între orele 11:00 și 13:30, sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministerului Finanțelor Publice.
Ce vor agricultorii:
– plata subvențiilor restante pe anul 2009,
– reducerea cu 50% a prețului motorinei pentru agricultură, la pompă,
– reducerea TVA pentru produsele agricole la 5%,
– obținerea unei derogări de la Comisia Europeană pentru menținerea ajutorelor de stat și în 2010, (motorină, irigații, calitatea laptelui, pasăre, ovine, bovine, caprine etc),
– notificarea de urgență a ajutorului de minimis de până la 15.000 de euro, pentru susținerea sectorului legume-fructe, conform recomandarilor Comisiei Europene pentru anul 2010.
„Am stabilit calendarul protestelor și dacă problemele noastre nu își vor găsi rezolvarea, la începutul lunii mai vom organiza un miting în Capitală la care vor participa circa 8.000 de membri ai Agrostar și vom aduce și utilaje și animale. Până acum ministerul nu a dat nicio dovadă ca ar avea o strategie coerentă care să scoată agricultura din criză. Importurile cresc, evaziunea fiscală crește, agricultorii români dau faliment și nu se face nimic. Numeroasele demersuri pe care le-am făcut până acum la Ministerul Agriculturii au rămas fără răspuns”, a declarat președintele federației, Niculae Ștefan.