35 de tineri din șapte țări vin la Suceava pentru un schimb de experiență



Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava (AREAS) implementează proiectul „Diversity Bridge”, finanțat de Programul Tineret în Acțiune al Uniunii Europene http://www.tinact.ro. Scopul principal al proiectului constă în organizarea de activități de tineret pentru un grup de 35 de tineri, care provin din statele UE și non UE, pentru a încuraja înțelegerea reciprocă și pentru a facilita activitățile de comunicare și de voluntariat, înțelegerea diversității culturale, prin culturi diferite, pe care le vor întâlni în acest proiect.
Scopurile proiectului se referă la promovarea cetățeniei active a tinerilor, încurajarea înțelegerii reciproce între tinerii din diferite țări, precum și promovarea cooperării europene în domeniul tineretului, toate acestea realizate prin activitățile desfășurate pe parcursul celor 10 zile în care are loc schimbul de experiență, folosind metode non formale de educație, prin crearea unui grup de discuții comune și susținerea inițiativelor de proiecte viitoare.
Detalii se pot afla la numărul de telefon 0742804401 sau la email: nrobciuc@yahoo.com.