Pericol public

24 de ore de arest și control judiciar pentru o șoferiță cu alcoolemie de 2 la mie

În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au anunțat că au luat măsura preventivă a controlului judiciar față de o femeie, inculpată pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Măsura a fost luată pe 7 iulie, după ce femeia a petrecut și 24 de ore în arest. Pe perioada controlului judiciar femeia are impuse restricții și obligații de la care nu are voie să se abată.
Pe 27 iunie, în jurul orei 21.00, un echipaj de la Secția Rurală Vadu Moldovei, care se afla în control trafic pe raza satului Ciumulești, a oprit pentru control un autoturism VW condus de o femeie.
Cu ocazia controlului documentelor polițiștii au constatat că localnica de la volan emana halenă alcoolică. În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost condusă de polițiști la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Rezultatele probelor de sânge, ajunse acum două zile la dosar, au indicat o îmbibație alcoolică în sânge de 2,09 g/l, prima probă, respectiv 1,85 g/l, proba II.
Alcoolemia inculpatei a fost așadar mare, cu mult peste limita de 0,80 la mie, care atrage răspunderea penală.
În baza acestor rezultate oficiale, procurorii au luat măsura de reținere în arest și apoi de plasare sub control judiciar.

Recomandări

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini