Finanțare

20,4 milioane de lei pentru plata salariilor profesorilor

Județul Suceava a primit 20,4 milioane de lei pentru plata salariilor profesorilor. Foto: MEDIAFAX

Primăriile sucevene vor primi, în perioada imediat următoare, fondurile necesare pentru plata salariilor cadrelor didactice.
Potrivit spuselor vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu, printr-o hotărâre a Guvernului condus de Emil Boc, județului Suceava i-a fost alocată suma de 20,4 milioane de lei.
Cadariu a precizat că banii vor fi folosiți pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților din învățământul preuniversitar de stat. El a spus că repartizarea fondurilor către cele 114 primării din județ s-a făcut de către Direcția Generală a Finanțelor Publice, după consultarea Consiliului Județean, a primarilor și a Inspectoratului Școlar, în funcție de nevoile fiecărei localități.
Vicepreședintele CJ Suceava a mai precizat că la nivel național, Guvernul Emil Boc a alocat o sumă de 260 de milioane de lei pentru plata profesorilor.

Recomandări

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava