Răsplată

20 de elevi suceveni, notați cu 10 curat la examenele naționale, vor fi recompensați cu bani



Elevii de 10 vor primi câte 1.000 sau cate 3.000 de lei
Elevii de 10 vor primi câte 1.000 sau cate 3.000 de lei

20 de elevi suceveni care au obținut medii maxime la evaluarea națională, de la finalul clasei a VIII-a, și la examenul de bacalaureat vor primi, din partea Guvernului, stimulente financiare în valoare de 1.000, respectiv 3.000 de lei.
Prin această măsură, statul spune că vrea să susțină activitățile de înaltă performanță din învățământul preuniversitar
În județul nostru, 15 elevi au fost notați doar cu note de 10 la examenul de final de gimnaziu, iar cinci elevi au media 10 la bac.
La nivel național, vor beneficia de aceste stimulente 459 de absolvenți de clasa a VIII-a care au finalizat evaluarea națională cu media 10 (față de 345 în 2018), respectiv 224 de absolvenți de clasa a XII-a care au încheiat cu media generală 10 examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie (față de 139 în 2018).
„Ținând cont că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu, cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul preuniversitar, apreciem că li se poate oferi un stimulent financiar care să fie util în dezvoltarea lor ulterioară, în domeniul profesional și personal. Apreciem că performanța lor este excepțională și merită evidențiată, stimulată și celebrată. Acest lucru constituie un semn de apreciere pentru rezultatele lor și o invitație către întreaga populație școlară la un învățământ de performanță înaltă”, arată inițiatorii proiectului.
Cine sunt elevii de 10
Cu media 10 la sesiunea din vară a examenului maturității s-au remarcat: Catinca Dobroghii, Andrei Alexandru Muntean și Andrei Pavăl – Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava; Georgiana Zbranca – Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava; Darius Lungu – Colegiul Tehnic Rădăuți.
15 elevi din județul Suceava au media 10 la examenul de la finalul clasei a VIII-a, aceștia fiind notați cu 10 atât la proba de limba română, cât și la matematică.
Au predat teze perfecte trei elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Rădăuți – Flavia Elena Bîrsan, Francesca Niculcea și Adela Țicșa.
Cu două medii de 10 figurează Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava – Alexia Babliuc și Rebeca Spoială.
Tot cu media 10 au încheiat evaluarea națională următorii elevi: Teodora Denisa Babalean – Școala Gimnazială ”Samson Bodnarescu” Gălănești, Alina Carcea – Școala Gimnazială ”Ion Vicoveanu” Vicovu de Jos, Filip Fabian Ciocan – Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, Elena Doruța Coroamă – Școala Gimnazială ”I.G. Sbiera” Horodnic de Jos, Ilinca Mareș – Școala Gimnazială Humoreni, Raluca Elena Sandu – Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Alexia Maria Schipor – Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus, Mihaela Todosi – Liceul Tehnologic Pârteștii de Jos, Theodora Elena Bărbuță – Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți, Andrei Lupeș, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.



Recomandări

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”
Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”

Rădăuțeanul Teodor-Cosmin Chirilă, ales membru al Comisiei Naționale de Etică a Consiliului Național al Elevilor

Rădăuțeanul Teodor-Cosmin Chirilă, ales membru al Comisiei Naționale de Etică a Consiliului Național al Elevilor
Rădăuțeanul Teodor-Cosmin Chirilă, ales membru al Comisiei Naționale de Etică a Consiliului Național al Elevilor