În weekend

15 persoane au ajuns la Spitalul Suceava, din cauza căldurii

15 persoane au ajuns, în weekend, la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava, din cauza căldurii.
Așa a informat luni purtătorul de cuvânt al Spitalului, medicul urgentist Tiberiu Brădățan, care a declarat că pacienții fac parte din toate categoriile de vârstă, iar o parte dintre ei au fost internați.
„A fost vorba îndeosebi de pacienți cronici acutizați. Printre bolnavi s-au regăsit atât tineri cât și bătrâni, primii cu spasmofilii sau stări de leșin, iar ceilalți cu probleme neurologice și cardiace. Vârstnicii au fost internați pentru a fi ținuți sub supraveghere medicală”, a precizat Brădățan.

Recomandări

Conf. univ. dr. Laura Stătescu, medic-șef de clinică la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, s-a alăturat echipei medicale de la Spitalul Clinic din Suceava

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților