Nemulțumiți

128 de profesori au solicitat recorectarea tezelor de la examenul de titularizare



titularizare
titularizare

După afișarea rezultatelor de la examenul de titularizare, 128 de cadre didactice au solicitat recorectarea lucrărilor, cele mai multe contestații (19) fiind depuse de cei care aspiră la o carieră didactică în învățământul primar (învățători).
Nemulțumiți de notele cu care le-au fost evaluate tezele au fost și 17 candidați de la disciplina educație fizică și sport, 14 de la limba și literatura română, 12 de la limba engleză, 10 de la educatori și 8 de la matematică.
Potrivit prof. Cristina Teodorovici, inspector adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, „rezultatele finale vor fi publicate în data de 8 august”.
Reamintim că, la nivelul județului, rata de promovare (cel puțin nota 5) înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar, din data de 30 iulie, înainte de soluționarea contestațiilor, a fost de 77,56%.
În Suceava, din cele 771 lucrări evaluate, 333 (43,19%) au fost notate cu note peste 7, 265 (34,37%) de teze au fost evaluate cu note între 5 și 6,99, iar 173 de lucrări (22,43%) au fost evaluate cu calificative sub 5. Inițial au fost trimise către corectare 779 de lucrări, însă opt dintre acestea au fost anulate din cauza faptului că tezele prezentau semne distincte (conform art. 79 alineat 1, din O.M. 6239/2012).



Recomandări

Peste 400 de dascăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani

Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani
Peste 400 de dacăli vor să-şi obțină definitivatul în învățământ, cel mai mare număr din ultimii ani