Sindicatele din învățământ vor să strângă 100.000 de semnături pentru susținerea unui proiect de lege prin care să fie înlăturate măsurile ce afectează Educația din Legea Bolojan.
Este vorba despre articolele care au în vedere creșterea normei didactice de predare, comasarea unor unități de învățământ, scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora, creșterea obligaţiei de catedră pentru directori și inspectori etc.
„Avem nevoie de 100.000 de semnături pentru a reuşi să anulăm măsurile anti-educaţie luate de Guvernul Bolojan!
Pe 3 februarie, a fost publicată în Monitorul Oficial inițiativa legislativă cetățenească promovată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația <Spiru Haret> și de FNS <Alma Mater>, având drept scop intenția de anulare a măsurilor anti-educație luate de Guvernul Bolojan prin Legea 141/2025. Pentru luarea în discuție a acestei inițiative de către Parlamentul României, trebuie să depunem la Parlament tabele care să conțină cel puțin 100.000 de semnături. Pentru ca această inițiativă să fie o reușită, vă rugăm să vă implicați în campania de strângere de semnături! Împreună vom reuși!”, este mesajul FSLI.







