04 Februarie

„În memoria lui Eudoxiu Hurmuzachi”
„Fără înfăptuirile din casa boierească a Hurmuzachilor, cine știe ce soartă și mai amară ar fi avut norodul moldovean îngenunchiat. O familie destul de veche în țării moldovene, pământeană, cu dregătorii până’n Divanul Domnesc și boieri încă înainte de 1700. Răpirea Bucovinei adusese numai cumpănă grea. Poporul băștinaș – ca totdeauna – rămăsese la brazdă, la ocina părintească, să înfrunte orice urgie, numai boierii se strămutaseră în Moldova nerăsluită. O singură familie, în acele vremuri prea triste, era altarul tuturor nădejdilor: familia boierului Doxachi Hurmuzachi. Eudoxiu a fost un desăvârșit luptător naționalist. Și un mare istoric, ajuns membru al Academiei Române. La 1848, la Viena, a luptat pentru revendicările Moldovenilor din Bucovina. Eudoxiu Hurmuzachi, pe lângă o viață de trudă închinată numai ideii naționale, a mai fost și un adânc cercetător de hrisoave și documente istorice, și un neodihnit strângător de tot ce era unic, carte domnească, hronică, ispisoc și cărți de danie”.
„Suceava”, Anul I, nr. 24, Februarie 1939.
„Drumul lemnului”
„Unul dintre drumurile lemnului, ajuns în zona industrială din valea Sucevei, trece prin lama de oțel a deruloarelor. Din buștenii masivi, coborîți de pe rampă după o baie termică, se desfășoară în evantaie pînzele albe ale viitoarelor plăci de placaj. Aici, mai mult ca în orice hală de industrializare a combinatului, trăiești impresia interferenței pădurii cu noul său destin. Foile de furnir, subțiri și fragile, mai poartă încă înainte de a fi dimensionate și introduse în dogoritoarele uscătoare ceva din aburul ozonat al înălțimilor silvestre. Metamorfoza lemnului pare simplă și ușor de împlinit. Dar acolo, în impresionantele spații de producție, muncesc cîteva sute de oameni”.
„Zori Noi”, Anul XXIV, nr. 6883, Suceava, Februarie 1970.