Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 10 dec 2011 - Anul XVI, nr. 292 (4890)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

FMI obligă Guvernul să vândă Oltchim până în aprilie şi blochează achiziţionarea rafinăriei Arpechim

Duminică, 11 Decembrie 2011 (13:30:14)

Fondul Monetar Internaţional a acceptat prelungirea termenelor de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), dar a impus ca procedurile să fie încheiate în totalitate până la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor şi a blocat achiziţionarea rafinăriei Arpechim de la OMV Petrom (SNP).

Conform scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI în ultimele negocieri, din toamna acestui an, autorităţile sunt obligate să selecteze o bancă de investiţii şi să publice prospectul pentru privatizare până la jumătatea lunii februarie, astfel încât procedura să fie încheiată până cel târziu la sfârşitul lunii aprilie 2012.

Privatizarea companiei va fi pregătită de către un manager privat care urmează să fie numit la conducerea companiei.

Scrisoarea convenită cu FMI, obţinută de MEDIAFAX, relevă însă în acelaşi timp că instituţia financiară a blocat intenţiile Guvernului şi ale Oltchim de a cumpăra de la OMV Petrom rafinăria Arpechim Piteşti.

"Nici Oltchim, nici Guvernul nu vor achiziţiona rafinăria Arpechim înainte de privatizare", se arată în document.

Având în vedere această obligaţie, este greu de presupus că rafinăria Arpechim va mai fi cumpărată de statul român, având în vedere că o astfel de achiziţie va reprezenta atributul viitorului proprietar al Oltchim.

Arpechim este principalul furnizor de materii prime pentru Oltchim.

Oltchim are 3.454 angajaţi, iar la Arpechim lucrează 700 de salariaţi.

Combinatul chimic este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din capital.

Potrivit celor mai recente raportări, compania germană PCC SE controlează 17,47% din acţiunile Oltchim, iar fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, deţine 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.

Privatizarea combinatului chimic Oltchim a fost amânată de mai multe ori de către autorităţile române, ultimul termen convenit cu FMI şi nerespectat pentru finalizarea procedurii fiind sfârşitul acestui an.

În luna septembrie, Carlson Ventures a anunţat că ia în considerare posibilitatea retragerii investiţiei sale în Oltchim şi vânzarea acţiunilor pe care le deţine la combinat, deoarece este îngrijorat de înrǎutǎţirea continuǎ a situaţiei financiare a combinatului, caracterizată prin acumularea de datorii şi pierderi financiare, iar acţiunile întreprinse de statul român indicǎ faptul că procesul de privatizare a Oltchim va fi întârziat considerabil sau chiar anulat.

Iniţial, brokerii speculau că fondul Carlson Ventures ar putea intra în cursa pentru privatizarea companiei, de care este interesată şi grupul PCC.

De privatizare este interesat şi producătorul rus de energie electrică TISE.

Începând din 2007, Oltchim a înregistrat anual pierderi. În ultimii patru ani, pierderile au cumulat 763 milioane lei, iar în primele nouă luni din acest an, Oltchim a înregistrat un rezultat negativ de 179,7 milioane lei.

Combinatul şi-a redus activitatea în trimestrul al treilea la mai puţin de jumătate faţă de pri­mele şase luni ale anului, după ce băn­ci­le şi furnizorii nu i-au mai acordat finanţare şi nu a mai putut să cumpere materie primă la nivelul din primul semestru.

OMV Petrom a anunţat în luna martie că va închide definitiv rafinăria Arpechim, pentru că nu a găsit un cumpărăror "credibil", şi o va transforma în depozit de ţiţei şi produse petroliere. După acest anunţ, Guvernul a iniţiat discuţii cu compania petrolieră pentru repornirea rafinăriei.

În toamna acestui an, Ministerul Economiei anunţa că autorităţile vor să cumpere rafinăria Arpechim, iar compania petrolieră, controlată de grupul austriac OMV, este dispusă să înceapă negocierile "în cel mai scurt timp".

La rândul său, conducerea Oltchim a transmis în luna mai o ofertă pentru cumpărarea instalaţiilor Arpechim Piteşti.

Oltchim a încercat timp de mai mulţi ani să cumpere Arpechim de la OMV Petrom, dar nu a avut fondurile necesare.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Oltchim a fost realizată marţi, când preţul a scăzut cu 0,66%, la 1,202 lei. Calculată la preţul de marţi, capitalizarea combinatului chimic este de 412,5 milioane lei (94,8 milioane euro). 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului FMI obligă Guvernul să vândă Oltchim până în aprilie şi blochează achiziţionarea rafinăriei Arpechim.
 Vizualizări articol: 543 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
FMI obligă Guvernul să vândă Oltchim până în aprilie şi blochează achiziţionarea rafinăriei Arpechim0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei