Alexandru Spătaru: „Manuscrisele de la apa Moldovei”

Cu câteva zile în urmă, în Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, care a găzduit o nouă şedinţă de lucru a Cenaclului literar „Mihail Iordache” al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, a fost lansat volumul de versuri cu titlul „Manuscrisele de la apa Moldovei”, semnat de Alexandru Spătaru.

„Manuscrisele de la apa Moldovei / numai aici puteau să apară, / în conexiune cu veşnicia”

Cartea, lansată în lipsa autorului bucureştean, căruia vârsta şi starea de sănătate nu i-au permis deplasarea, se adaugă scrierilor anterioare care grupează volumele „Pasul mare”, „Aşteptări”, „Singurătatea materiei”, „Linii de contur”, „Jurnal de gânduri”, „Rod şi ofrandă”, publicate în intervalul 2004-2012.

Reprezentat la eveniment de artistul plastic Viorel Corodescu COV, care a realizat grafica de copertă şi ilustraţiile de interior (care a etalat şi o expoziţie de grafică în care s-au aflat şi câteva din lucrările reproduse în carte), autorul şi-a transmis mesajul printr-o emoţionantă scrisoare cu vibraţii îngemănate cu „Cuvântul la urmă” din finalul volumului: “Unice înscrisuri, / de real interes, / Manuscrisele de la apa Moldovei / numai aici puteau să apară, / în conexiune cu veşnicia. / Fiecare din noi e o filă. / Pe aici a curs trecerea noastră. / Ce s-a mai scris / în partea asta de lume / sunt nişte banale însemnări / lipsite de importanţă...”.

„Un poet profund, măcinat de dimensiunile existenţiale ale umanului”

Alexandru Spătaru, „un poet profund, măcinat de dimensiunile existenţiale ale umanului, rezonate într-un vers străbătut de meditaţie filosofică”, aşa cum scrie Ion Cozmei în textul introductiv cu genericul „O altă <veritabilă carte frumoasă de învăţătură>”, remarcat şi apreciat în confreria literară (autor asupra căruia s-au pronunţat Constantin Dram, Viorica S. Constantinescu, Nicolae Busuioc, Liviu Grăsoiu sau Calistrat Costin), trăieşte cu speranţa că peste toate „stricăciunile” lumii „va coborî un cântec, / ecou al cântecului începutului, / al armoniilor dintâi / ce-au săvârşit zidirea”. 

„Poemele - scrie Liviu Grăsoiu într-un text anexat „În loc de postfaţă” (extras din comentariul „Poezia ca patimă fără leac”, publicat anul trecut în revista „Litere” din Târgovişte) - sunt redactate cu pricepere, meşteşug şi aleasă ţinută expresivă, mărturisind un romantic, pledând neostentativ pentru demnitate, fantezie creatoare, perpetua beatitudine poetică, iubire nedescifrată, meditaţie lucidă sau resemnare înţeleaptă”.

Volumul „respiră lirico-existenţial printr-o plutire diafană deasupra lumii”

“Generos fără limite - aşa cum remarcă Liviu Grăsoiu -  cald, luminos, iradiind o stare de linişte atentă la tot ce se întâmplă împrejur, poetul (inginer de meserie, moldovean prin naştere şi predispoziţii lirice) este indubitabil un original, deoarece a semnat prima carte după ce împlinise 60 de ani, dar eu bănuiesc că scrierile sale au fost elaborate cu destul timp înainte, pe când inginerul păcătuia poetic doar pentru sine şi pentru cei apropiaţi”.

Volumul, care cuprinde trei secţiuni (capitole) - „Premieră continuă”, „Comentarii” şi „Scrisori deschise” - reuneşte 54 de poeme care circumscriu un parcurs de lectură despre care Ion Cozmei spune că „respiră lirico-existenţial printr-o plutire diafană deasupra lumii, iradiind înţelepciunea şi eterna pace din contemplaţia profundă a umanităţii, descoperind un drum necesar către cunoaştere”.

„În faţa misterului de nepătruns al Universului - subliniază Ion Cozmei - poetul, care a fost cândva un copil ce, la apa Moldovei, <a tăiat răsuflarea unei planete>, regăsind tălpile goale <în alergarea crudă pe nisipul cald şi moale>, tânjeşte la zămislirea unei călătorii astrale”.