După accident

Cercetat penal pentru că nu și-a dus victima la spital

Un bărbat din comuna botoșăneană Todireni este cercetat penal de polițiștii suceveni, după ce a dat cu mașina peste o minoră și, în loc să o ducă la spital sau să anunțe poliția, s-a mulțumit să-și continue drumul, după ce victima i-a spus că nu are nimic.
Câteva zile mai târziu, însă, minora respectivă a ajuns la spital.
Miercuri după-amiază, în jurul orei 15:00, la „Urgențele” Spitalului Județean, a ajuns o minoră în vârstă de 13 ani, din comuna Dărmănești, care a fost diagnosticată cu contuzie forte glezna stângă, necesitând pentru vindecare circa 9-10 zile de îngrijiri medicale.
Minora le-a povestit cadrelor medicale că a fost victima unui accident rutier produs pe 15 august a.c., pe raza satului Măriței, motiv pentru care reprezentanții spitalului au anunțat poliția.
Din cercetări demarate de oamenii legii s-a stabilit că, la data menționată, minora a fost lovită de lada unei autoutilitare, în timp ce alerga împreună cu alți doi copii pe marginea drumului. La volanul autoutilitarei se afla Dănuț A., în vârstă de 52 de ani, care a oprit și a întrebat-o pe victimă dacă a pățit ceva, însă și-a continuat deplasarea după ce aceasta i-a răspuns că nu are leziuni.
„Față de conducătorul auto se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție