Neputinţă în fața sistemului care nu face nimic

„Să ne unim forțele și să-i otrăvim noi, locuitorii! Ce naiba! Ne-om lasă exterminați de niște javre bolnave și înfometate? Otrăvirea, cel mai bun lucru! că șobolanii. La curățenie GENERALĂ!”

Sunt revoltată și dezgustată de societatea în care trăiesc. Da, sunt o iubitoare de „javre bolnave și înfometate” și sunt neputincioasă. Sunt neputincioasă în fața sistemului care nu face nimic, în fața „oamenilor cu suflet”, în fața tuturor vorbelor mincinoase și a promisiunilor neîmplinite. Nu înțelegeam de unde venea atâta ură, dar acum înțeleg pentru că urăsc și eu.

Nu mă bucură să văd haite de câini cum hoinăresc prin oraș, dar nu mi-e frică de ei. Nu am fost atacată, nu mă feresc. Dar de unde atâta ură? De unde atâta lipsă de respect pentru niște ființe, pentru viață? Indiferența autorităților și impotența acestora ar trebui să vă înfurie, nu niște suflete care nu au votat pentru o viață în ploaie, în arșiță și în geruri cumplite. De ce nu vă îndreptați frustrarea spre cei care vă promit „stelele de pe cer”? Cei care nu au găsit o metodă mai bună decât stârpirea „pericolului public”...

Aveam grijă de doi căței în drumul meu zilnic, Negruță și Fifi, suflete calde care mă așteptau în fiecare zi cu bucurie și îmi ofereau dragostea lor simplă și nefățarnică fără să aștepte nimic în schimb, până într-o zi când au dispărut. Se pare că așa au înțeles autoritățile „tăierea răului de la rădăcină”, prin vânarea căţeilor sterilizați, blânzi... cu care nu ai mult de lucru și după care nu trebuie să alergi tot orașul. Rușine să vă fie!  Și nu sunt singura de aceeași părere: zilele trecute am purtat o discuție cu o doamnă care mă văzuse mângâind un vechi prieten patruped, acesta fiind protejatul dumneaei. Cu lacrimi în ochi mi-a povestit cum cățeii care îi alinau bătrânețea, căței pe care dânsa i-a sterilizat, i-a hrănit, au așteptat-o într-o dimineață fără viață, otrăviți. Tot ea zicea că autoritățile nu au făcut nimic chiar dacă a făcut numeroase apeluri.

Au trecut atâția ani, au trecut atâtea fonduri prin mâinile celor care ar fi avut puterea să facă ceva, dar se pare că altele sunt prioritățile. I-așinvita să stea câteva minute la adăpost, să vadă cum câinii fără putere sunt mâncați de vii, cum puii nu au nici o șansă. Sunt sigură că nu i-ar mișca suferința unor ”javre bolnave și înfometate”, dar ar promite îndreptarea situației, căci așa e la noi, „dă-le ce vor să audă, dacă vrei să ai succes”.

E trist. Vom pretinde în continuare că suntem ființe superioare, civilizate, dar până acum nu am dat dovadă decât de josnicie și slugărnicie.

Oana ZAHARIA