Muntele Athos este un veritabil muzeu de artă bizantină și postbizantină. Mănăstirea Zografu este mănăstire bulgărească în prezent, deși, conform adevărului istoric, ar trebui să fie considerată, la propriu și la figurat, „mănăstire moldavă“.
La Zografu s-a găsit un act din 1429 al lui Alexandru cel Bun în care este consemnat faptul că acesta a închinat Zografului câteva moșii din Basarabia. Însuși Ion Paleologul, ctitor al mănăstirii, a venit în Moldova și, în semn de recunoștință și de întărire a legăturilor, a dăruit voievodului o icoană a Sf. Gheorghe.
„Mănăstirea Domniei noastre“
Cele mai mari danii le face însă Ștefan cel Mare care, prin ajutoarele date, o ridică de pe locul 11 pe locul 9, loc ce îl deține și astăzi printre așezările athonite. În 1466, la 16 iunie, între a doua luptă de la Chilia și cea de la Baia, domnitorul trimite mănăstirii un mertic anual de 100 galbeni ungurești, mertic ce va fi plătit regulat de toți urmașii. Cu banii respectivi s-a reparat mănăstirea și s-a construit și un spital. Mai târziu, în 1471, Ștefan cel Mare fixează o a doua danie de 500 așpri, ajutor special pentru „bolnița din sfânta mănăstire“. În 1475, ca semn al recunoștinței biruinței de la Vaslui, Ștefan cel Mare trimite la Zografu icoana făcătoare de minuni a Sf. Gheorghe, icoană care, în îmbrăcăminte de argint, se păstrează și azi în katolikonul mănăstirii. Tot Domnitorul moldovean zidește apoi partea surpată a zidului ogrăzii, chiliile și trapezăria, dăruiește veșminte, o frumoasă Evanghelie, zugrăvește katolikonul și clădește turnul pentru corăbii de la mare. Atât de mult a însemnat pentru Zografu reparațiile și ajutoarele date de Ștefan cel Mare încât, printre călugării din Athos, se spunea că Mănăstirea Zografu a fost întemeiată de Ștefan Vodă al Moldovei. De altfel, domnitorul obișnuia să numească Zografu „Mănăstirea Domniei noastre“.
Legătura indisolubilă între Moldova și Zografu
La Zografu nici nu ne dăm seama ce ne impresionează cel mai mult: portretul Sfântului Voievod Ștefan aflat în pronaos, lângă ctitorii Ioan Asan, țarul bulgar și Ion Paleologul, icoana reprezentându-l pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care l-a însoțit pe marele voievod în bătălia de la Vaslui, steagul său de luptă, având brodat chipul Sf. Gheorghe, păstrat cu evlavie în Muzeul mănăstirii sau Tetraevanghelul dăruit de Ștefan „la Zografu, unde este Casa Sfântului Mare Mucenic și purtător de biruințe Gheorghe, pentru sufletul său, pentru răposați și părinții lui, în al 36-lea an al domniei lui…“
Două steaguri militare (mai bine zis prapori) ale lui Ștefan cel Mare s-au păstrat până în zilele noastre. Ambele au fost dăruite de domnitorul moldovean Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Ele reprezintă pe Sf. Gheorghe cu sulița în mână străpungând balaurul. Unul dintre acestea, cel care a fost adus la Muzeul Militar Național din București, poartă data și inscripția slavonă din 1500. Celălalt, tot de atunci reprezintă o lucrare deosebită de artă fiind din atlaz, brodat cu fire de mătase colorată, cu argint și cu aur. Pe o față este imaginea Sfântului Gheorghe, omorând balaurul, încadrată de inscripția în slavonă „Ca un izbăvitor al celor săraci și robiți folositor, neputincioșilor doctor, împăraților ajutor, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre“. Pe cealaltă față este reprezentată scena botezului Domnului, încadrată de o altă inscripție în slavonă.
Obligație morală a fiecărui voievod moldovean
Bogdan, fiul marelui voievod, contribuie și el la susținerea mănăstirii, trimițând bani, veșminte și vase, cel mai mare ajutor consemnat în cronici fiind reparația din 1517 a turnului arsanalei. Dar susținerea prin danii a puternicei mănăstiri nu se oprește aici.
În anii următori, Zografu primește ajutoare de la voievozii moldoveni, de la domnii Țării Românești, cât și de la numeroși boieri.
Toate acestea arată că așezarea monahală bulgară Zografu, după ce a obținut statutul de mănăstire, a intrat în legătură cu domnii Moldovei și a devenit ctitoria statornică a acestora. Fiind închinată Sf. Mucenic Gheorghe, patronul oștii moldovene, ea va obliga moral pe fiecare voievod să o susțină material și financiar. Așa că toți domnii moldoveni mai însemnați îi dau ajutoare de-a lungul secolelor.
În secolele XV și XVI, Zografu primește, de regulă, danii în bani. În schimb, în următoarele trei secole, Zografu este copleșită cu moșii și mănăstiri închinate, ajungând între cele mai bine situate din mănăstirile Sf. Munte.
Din nefericire, astăzi la Zografu nu mai întâlnim nici un călugăr român…
(Grigore RADOSLAVESCU)
