Promovare

Ziua porților deschise la Școala „Ion Creangă” din Suceava



Școala Generală „Ion Creangă” din municipiul Suceava a organizat ieri un eveniment de promovare a unității de învățământ, o zi a Porților deschise, când părinți și viitori elevi de clasa întâi au avut posibilitatea să viziteze instituția. Ziua Porților deschise vine în sprijinul părinților, în special al celor din cartierul Obcini, care trebuie să-și dea copiii la școală din toamna viitoare, astfel, prin organizarea unui asemenea eveniment ei putând să-i cunoască pe învățătorii care vor prelua clasa întâi din anul școlar viitor, dar și să viziteze și școala, să vadă ce dotări are și ce condiții oferă elevilor.
Învățătorul Liliana Ștefan, unul dintre dascălii care anul școlar viitor va avea elevi de clasa întâi, a declarat că „la eveniment au participat cinci învățători și aproximativ 50 de părinți, din cartierul Obcini, dar nu numai”.
Școala „Ion Creangă” organizează anual asemenea evenimente. În anii anteriori însă, spre deosebire de acest an, învățătorii au mers în grădinițele din municipiu pentru a prezenta oferta de școlarizare a unității de învățământ și pentru a purta discuții cu părinții înainte de înscrierea copiilor la școală.
„Prin invitarea părinților în școală am putut să le arătăm ceea ce promovăm, să le arătăm cum se face școală la noi și ce condiții au elevii din această unitate de învățământ”, a mai spus Liliana Ștefan.
Înscrierile pentru clasa întâi vor debuta începând cu 1 ianuarie 2011.