Ziua mondială a artei și Atelierele PIM, la Școala Gimnazială Corocăiești

Ziua mondială a artei și Atelierele PIM, la Școala Gimnazială Corocăiești
Ziua mondială a artei și Atelierele PIM, la Școala Gimnazială Corocăiești

Luni, 15 aprilie 2019, în prima zi a Școlii Altfel, elevii, profesorii și părinții Școlii Gimnaziale Corocăiești au sărbătorit împreună Ziua mondială a artei. Activitățile au fost desfășurate în prezența invitatului special, graficianul și caricaturistul Mihai Pânzaru PIM, care a propus elevilor un concurs cu tema Portretul. Participanții, care au fost atât copii de la clasele primare, cât și de la clasele gimnaziale, au dat dovadă de creativitate și expresivitate în transpunerea prin culoare și formă a ideilor artistice. În cadrul aceleiași activități, elevii au avut oportunitatea de a participa și la alte două secțiuni: Benzi desenate și Primăvara în sărbătoare.
În calitate de președinte al juriului, Mihai Pânzaru PIM a apreciat activitatea și implicarea micilor artiști și a oferit elevilor care s-au clasat pe primele trei poziții un portret schițat pe loc în semn de apreciere pentru micile lor creații care au fost realizate în această zi atât de importantă pentru arta internațională.
Activitatea s-a încheiat cu un moment de vals la care au participat toți cei care au dorit să sărbătorească prin dans această zi.

Recomandări

De Ziua Mondială a Sănătății, Colegiul Medicilor reafirmă susținerea unui dialog „deschis, transparent și onest între medici și pacienți”

Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni

Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni
Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă