La Fălticeni

Ziua Internațională a Dreptului de a Ști a fost marcată prin acțiuni organizate de Primărie



28 septembrie – Ziua Internațională a Dreptului de a Ști, a fost marcată, la Fălticeni, printr-o serie de acțiuni pregătite de Primărie, prin Compartimentul de Deservire Publică, din cadrul Direcției de Administrație Publică. Stabilită cu ocazia unei reuniuni a principalelor organizații neguvernamentale preocupate de accesul la informațiile publice, această zi s-a concretizat, în municipiul de pe Șomuz, în acțiuni ce au avut drept scop informarea cetățenilor cu privire la conținutul Legii 544/2001 (legea privind liberul acces la informațiile de interes public). În acest sens, așa după cum ne-a precizat inspectorul Silviu Buculei, din cadrul Primăriei Fălticeni, au fost împărțite, în întregul oraș, pliante ce conțineau un ghid practic de aplicare a Legii 544/2001, lege care, conform datelor înscrise chiar pe coperta pliantelor “îți dă dreptul să obții informații de interes public, să afli ce fac autoritățile cu/pe banii tăi. Pe tine nu te costă nimic”.
De asemenea, inspectorul Silviu Buculei a mai participat la o întîlnire cu liceenii de la Colegiul Național “Nicu Gane”, menită a-i pune la curent și pe aceștia despre posibilitatea obținerii de informații de interes public. Un aspect foarte interesant al întîlnirii organizate cu sprijinul directorului Colegiului, profesorul Nicolae Sturzu, a fost cel în care elevii s-au arătat preocupați de a folosi acest gen de informații pentru proiectele ce urmează a le pregăti în calitate de viitori absolvenți de liceu.
“Tinerii au fost extrem de receptivi la informațiile pe care le-am furnizat cu privire la Legea 544/2001 și au pus foarte multe întrebări. Pliantele pe care le-am oferit le prind bine atît lor, cît și celorlalți fălticeneni care le-au primit în cadrul acțiunilor noastre de astăzi (n.r. – miercuri – 28 septembrie). De fapt, totul a fost posibil datorită sprijinului Asociației Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, care a pus la dispoziția Primăriei un număr de 3.000 de astfel de pliante”, a mai adăugat inspectorul Silviu Buculei, din cadrul Compartimentului de Deservire Publică ce funcționează în Primăria Fălticeni.
Înființat în urmă cu trei ani, mai întîi ca Serviciul de Relații Comunicare Promovare al Primăriei amintite, Compartimentul amintit a evoluat an de an și a ajuns să aibă o activitate foarte intensă, în cadrul Direcției de Administrație Publică a aceleiași Primării. Astfel, numai în acest an au fost eliberate 346 de documente, 3 sînt în curs de soluționare, iar un caz nu a putut fi rezolvat din cauza inexistenței respectivei informații. O grupare a solicitărilor pe domenii de interes ar releva următoarea situație: taxe și impozite – 45, acte de fond funciar – 41, acte din domeniul “urbanism” – 32 etc. Dintre acestea, majoritatea au fost adresate în scris (279), iar un număr de 28 au fost înaintate pe suport electronic, telefonic sau verbal. De asemenea, este interesant de precizat că cele mai multe solicitări vin din partea persoanelor juridice (201), în timp ce numărul persoanelor fizice ce doresc să obțină o informație de interes public este aproape de două ori mai mic (106).
Zilnic, Primăria Fălticeni oferă buletine informative pe suport electronic pe pagina sa de web www.Falticeni.ro, precum și pe canalul videotext difuzat în rețeaua operatorului de cablu din localitate, iar cetățenii pot face sesizări, reclamații la telefonul cetățeanului – 0230/209904.