Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au trimis zilele trecute în judecată un tânăr în vârstă de 18 ani acuzat de comiterea a nu mai puțin de 10 spargeri din apartamente din municipiul Suceava. Tânărul cu pricina, Dan Verona Pițeriu, din Brașov, este un versat hoț din locuințe, având la activ zeci de astfel de fapte, comise pe teritoriul a cinci județe. Brașoveanul a venit în „vizită de lucru” și în județul nostru, în perioada decembrie 2004-martie 2005, la o lună după ce s-a eliberat condiționat din penitenciar, unde a fost condamnat pentru fapte similare Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la Suceava, Pițeriu a comis 10 spargeri din apartamente, furând cam tot ce-i cădea la mână, de la telefoane mobile, aparate electronice, haine, la bijuterii și bani. Valoarea bunurilor furate de brașovean se apropie de 200 de milioane de lei vechi. La Suceava, Pițeriu nu a venit singur, fiind însoțit de concubinul surorii sale, Costel Eugen Crăciun, în vârstă de 37 de ani, tot din Brașov. Acestuia din urmă îi revenea misiunea de a vinde bunurile furate de Pițeriu. Tânărul de 18 acționa numai ziua și viza doar apartamentele de la parter sau etajul I al blocurilor, ale căror geamuri erau lăsate întredeschise. Prin escaladare, intra în apartamente, fura bunurile pe care le găsea și dispărea în numai câteva minute. Interesant este că, nopțile, cei doi brașoveni, care se cazau pe perioada șederii la Suceava la diferite pensiuni din localitate, spărgeau mare parte din banii scoși din furturi în diferite baruri și cluburi sucevene. Oamenii legii nu au reușit să recupereze decât o mică parte din bunurile furate. Pițeriu a fost trimis în judecată pentru furt calificat, iar Crăciun pentru complicitate la furt.





