Câmpulung Moldovenesc

Ziua Europeană a Sportului Școlar, marcată la Colegiul Militar

În această săptămână, la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au avut loc o serie de activități sportive pentru a marca Ziua Europeană a Sportului Școlar și Săptămâna Europeană a Sportului. Participarea elevilor militari la activități sportive și fizice are drept scop sensibilizarea societății cu privire la numeroasele beneficii ale mișcării în aer liber. Astfel, 50 de elevi, sub îndrumarea profesorilor de educație fizică din colegiu, s-au alăturat campaniei „#BeActive”.
Ziua Europeană a Sportului Școlar se află la a V-a ediție și are loc în ultima zi de vineri din luna septembrie, fiind parte a conceptului „#BeActive” al Uniunii Europene, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului (23-30.09.2020). Georgiana Lupu, purtătoarea de cuvânt a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, a declarat că„sportul constituie o componentă importantă a pregătirii elevilor militari, completează şi susţine activitatea de învăţământ prin parcurgerea programei şcolare la orele de educaţie fizică şi prin antrenamente suplimentare. Tocmai de aceea a fost marcată și Ziua Europeană a Sportului Școlar prin diverse activități specifice”.

Recomandări

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna