Ziua Europeană a Limbilor a fost marcată prin numeroase activități, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”

Pentru toți elevii de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, dar mai ales pentru cei care îndrăgesc limbile străine, ziua de vineri a fost un veritabil prilej de bucurie, întrucât la data de 26 septembrie este marcată, an de an, Ziua Europeană a Limbilor. De la picii de gimnaziu și până la elevii din anii terminali, cu toții au avut parte de activități extrem de interesante, pregătite de inimoasele cadre didactice de la catedrele de Limba engleză și respectiv Limba franceză, dar și de profesoara Oana Caulea, de la catedra de Limba română. De asemenea, la Centrul de Documentare și Informare, din cadrul Colegiului, profesoara documentaristă Mattyllena Boicu a găzduit o serie de întâlniri cu elevii gândite special pentru Ziua Europeană a Limbilor, o veritabilă călătorie prin Europa limbilor. Cu această ocazie, școala s-a transformat într-un adevărat spațiu al diversității culturale și lingvistice. Elevii și profesorii au participat cu entuziasm la activități menite să celebreze bogăția limbilor vorbite în Europa. Mână în mână, cultura și plăcerea pentru studiul limbilor străine au făcut ca măcar pentru câteva zile, începând de vineri, holul Colegiului Tehnic„Mihai Băcescu” să capete aer de salon expozițional, un spațiu în care copiii și profesorii au transformat limbile străine în veritabile instrumente de bună dispoziție, implicare, ascultare activă, bucurie, uniune și spargere de bariere.

Astfel, expoziția de carte în limbi străine, unde au fost prezentate cărți de povești, enciclopedii și dicționare din diferite țări europene dar și ziare și reviste din diferite țări europene a fost o oportunitate grozavă pentru elevi de a răsfoi cărți în engleză, franceză, germană, spaniolă sau italiană și de a descoperi cât de frumos sună aceleași povești în limbi diferite. Expoziția a fost cu atât mai interesantă cu cât a cuprins și o secțiune care a evidențiat creativitatea copiilor de la renumitul colegiu fălticenean, aceștia expunând numeroase semne de carte gândite și realizate chiar de ei și conținînd mesaje în diferite limbi europene.

La fel de apreciate au fost și celelate activități pregătite de cadrele didactice de la catedra de Limba engleză. Profesoara Simona-Magdalena Trușcan a captata atenția elevilor interesați prin jocuri de cuvinte în limbi europene diferite, colega sa de catedră, Oana-Simona Iacob, a stimulat gândirea copiilor încercând cu ei traducerea de diverse mesaje scurte în limbi diferite. Profesoara Roxana Mercore a implicat elevii în lectura și redactarea unor mesaje dar și în jocuri interactive în diverse limbi, în timp ce profesoara Raluca Horvat a stârnit ambiția copiilor de a juca jocuri în limbi străine și de a scrie mesaje în cât mai multe limbi europene. Atmosfera generală a fost una vibrantă, plină de curiozitate și deschidere, stimulând cooperarea între elevi, încurajând exprimarea în limbi străine și, mai presus de toate, oferind o lecție valoroasă despre respectul față de diversitate și importanța dialogului intercultural.

Profesorii de la catedra de Limba Franceză au dat și ei dovadă de gîndire creativă și au oferit elevilor de la diverse clase o paletă destul de largă de activități menite să marcheze cum se cuvine Ziua Europeană a Limbilor. Așa se face că profesoara Geanina Moroșan a făcut o serie de activități intitulate sugestiv: „L’Europe en mots, couleurs et jeux ”și „Drapeaux capitales et mots”, iar colega sa, profesoara Dana Alexa a avut o activitate mai amplă numită „Să descoperim diversitatea lingvistică a Europei”.

De asemenea, profesoara de limba română Oana Caulea și profesoara documentaristă Mattyllena Boicu au organizat, la CDI, o prezentare foarte interesantă, pentru un număr destul de mare elevi, despre importanța Zilei Europene a Limbilor. Cu acest prilej elevii au aflat că în Europa se vorbesc peste 200 de limbi și au discutat despre cât de important este să respecte și să aprecieze fiecare cultură și limbă.

Tot ceea ce a fost cuprins în programul Zilei Europene a Limbilor, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, realizat de profesorii de limbă engleză, franceză și română, cu sprijinul celor trei directoare – Olguța Popa-Ion, Palaghia Radion și Silvia-Mariana Țuca – i-a ajutat pe elevi, fie ei mai mici sau mai mari, să înțeleagă că limbile nu sunt doar instrumente de comunicare, ci și punți între oameni, constituindu-se într- o zi plină de învățare, joc și deschidere către lumea din jur. Prin aceste activități, CTMB și-a afirmat din nou rolul în promovarea valorilor europene și în formarea unor tineri deschiși către lume, conștienți de identitatea lor, dar și de frumusețea pluralității care unește.

Recomandări

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic Rădăuți, împreună pentru mișcare, de Ziua europeană a sportului școlar

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale