Ziua de 26 iunie a fost proclamată, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998,
Ziua Drapelului Național al României.
Conform legii, Ziua Drapelului Național este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”.
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei culori (roșu, galben și albastru) cu un vultur la mijloc. Acesta este socotit începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
În timpul Revoluției de la 1848, tricolorul roșu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo-democratice, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.
Potrivit unei alte ipoteze, tricolorul se impune ca drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală.
Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca tricolorul roșu, galben și albastru să reprezinte steagul național al tuturor românilor.
