Eveniment

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită în centrul Sucevei

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită și la Suceava printr-un ceremonial militar și religios organizat ieri în centrul municipiului Suceava, în parcul Tricolorului. Ceremonialul a avut loc în prezența prefectului Mirela Adomnicăi, a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Viorel Seredenciuc, a viceprimarilor Lucian Harșovschi și Marian Andronache, a șefi de instituții, suceveni și numeroși elevi. Evenimentul a început cu intonarea Imnului Național al României, după care oficialitățile au rostit scurte alocuțiuni despre însemnătatea Zilei Armatei Române. Au luat cuvântul comandantul Centrului Militar Județean, Mugurel Anton, după care prefectul județului, Mirela Adomnicăi, a dat citire mesajului premierului României, Viorica Dăncilă, de Ziua Armatei Române. Mirela Adomnicăi a ținut să aprecieze în mod special prezența unui număr mare de elevi la acest eveniment, ea precizând că patriotismul se cultivă și prin educație. „Mă bucur că avem și participarea elevilor, pentru că ei sunt generația care va prelua ștafeta de la noi. Și noi trebuie să le fim un exemplu în acest sens. Și îi invit să participe și la celelalte evenimente care vor urma de Ziua Drapelului, Ziua Imnului sau Ziua Drapelului, pentru că asemenea evenimente sunt și lecții de istorie”, a spus Mirela Adomnicăi. La rândul său, vicepreședintele CJ Suceava, Viorel Seredenciuc, a spus că în numele acestei instituții vrea să adreseze cele mai calde felicitări și urări de succes ostașilor români, celor care reprezintă cu profesionalism țara și tuturor instituțiilor statului de al căror sprijin și încredere are nevoie armata română. De asemenea, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a spus că 25 octombrie este o zi cu rezonanță, o zi de cinstire pentru eroismul și sacrificiile prin care, de-a lungul timpului, armata română și-a îndeplinit misiunea nobilă de a apăra unitatea națională și integritatea teritorială a statului român. „Suntem cu gândul și la militarii noștri aflați departe de casă, în teatrele de operațiuni, unde reprezintă cu onoare și demnitate România. Aduc respectul și recunoștința mea în fața memoriei celor căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și exprim un sincer omagiu veteranilor de război, pentru care datoria față de țară a reprezentat crezul suprem! Ei ne-au învățat că dragostea de țară nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte!”, a spus Harșovschi. După alocuțiuni și o scurtă slujbă religioasă, autoritățile au depus coroane de flori la statuia „Bucovina înaripată”, iar apoi toți cei prezenți în centrul Sucevei au putut să urmărească o scurtă paradă militară. Ziua Armatei Române este marcată pe 25 octombrie, în cinstea zilei de 25 octombrie 1944, ziua eliberării ultimelor teritorii din Ardeal de sub ocupația trupelor naziste.

Recomandări

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va fi iluminat miercuri seară în culoarea portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului

Un copil în vârstă de 4 ani din Vama a impresionat juriul de la „Românii au talent”. Nicholas Iosep a trecut în etapa următoare cu patru de „Da”