Aniversare

Zilele Școlii “Ion Creangă”, sărbătorite de elevi și profesori

Școala „Ion Creangă” din Suceava își sărbătorește astăzi patronul spiritual, ocazie cu care, elevii și profesorii unității de învățământ vor participa la o serie de manifestări culturale și educative.
Directorul școlii, Constantin Mărgineanu, a declarat că „în școală se vor organiza concursuri, expoziții, vizionări de filme și power point-uri, toate având ca temă personalitatea, viața și opera scriitorului Ion Creangă”. De asemenea, pe parcursul întregii săptămâni, elevii vor participa la lecții demonstrative, activități educaționale și ore de lectură.
Zilele Școlii „Ion Creangă” se vor încheia sâmbătă, 5 martie 2011, la Casa de Cultură din Suceava, începând cu ora 11:00, când elevii vor susține spectacolul „Un mărțișor pentru fiecare”.
Toate activitățile din această săptămână sunt organizate și coordonate de către cadrele didactice ale Școlii „Ion Creangă”, învățători și profesori, iar la activități participă atât elevi de școală primară, cât și elevi de gimnaziu.

Recomandări

Ciprian Anton și inspectorii școlari, prezenți în săli la simulare, în locul profesorilor care au refuzat implicarea

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

Peste 600 de copii din Broșteni și Borca au transformat educația de mediu prin fotografie, artă și tehnologie

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Unde merg cei mai mulți boboci la pregătitoare: școlile „Ion Creangă”, „Miron Costin” și Cajvana, câte opt clase