Eveniment

Zilele francofoniei, la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Catedra de Franceză a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a organizat zilele acestea o sesiune de comunicări prezentate de studenți suceveni și de elevi ai Colegiului Național „ Petru Rareș” Suceava, în cadrul celei de a XIII-a ediții a Zilelor Francofoniei.
Zilele Francofoniei la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se desfășoară atipic în acest an, în sensul că membrii Catedrei de Franceză au refuzat orice clișeu și au recitat, fiecare, o poezie pe care au considerat-o reprezentativă pentru diversele literaturi francofone.
Prorectorul universității sucevene, profesorul universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, a ales ca temă fericirea, iar șeful Catedrei de Franceză, profesorul universitar doctor Vasile Dospinescu, a ales ca temă iubirea. Prima zi a Francofoniei în universitatea suceveană s-a încheiat cu un cocteil și cu vizionarea unei comedii franceze recente.
Zilele Francofoniei vor continua cu o prezentare de carte francofonă organizată de Editura Cartier, eveniment care va avea loc pe 27 martie, cu un concurs de traducere pentru studenți, cu o expoziție realizată de Asociația Printemps Roumain din Lille cu titlul „Les géants du Nord” și cu o serie de conferințe ținute de doi mari profesori francezi: Henri Boyer (Universitatea din Montpellier) și Jean-Pierre Dubost (Universitatea „Blaise Pascal” din Clermont Ferrand).

Recomandări

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Rectorul interimar al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava va fi ales de Consiliul de Administrație și Senat în următoarele zile

Cat Loris, o artistă pariziană sensibilă și profundă, invitată la o activitate organizată de Alianța Franceză

Zilele Universității „Ștefan cel Mare”, marcate prin spectacolele organizate pentru comunitatea academică și publicul larg

Conf. univ. dr. Raluca Dimian propune publicului sucevean o dezbatere pe tema „Experienţa culturală a Tunisiei”, la Alianța Franceză