Zilele Erasmus au fost sărbătorite pe 10-12 octombrie 2019. Școala noastră le-a întâmpinat bucuroasă deoarece tocmai a început derularea Proiectului deParteneriat de schimb interșcolar în cadrul Programului ERASMUS+ „Diversitymakes Union” (Diversitatea creează uniunea), în parteneriat cu 5 țări: Grecia, Portugalia, Estonia, Ungaria, Italia.
Perioada de desfășurare este 01.09.2019 – 31.08.2021, adică 2 ani școlari, cu câte 3 mobilități pe an, respectiv Grecia, Portugalia, România (în acest an școlar) și Estonia, Ungaria, Italia (anul școlar următor).
Proiectul este bine organizat, structurat și construit pe un proiect eTwinning la care s-a lucrat din octombrie 2018 și care s-a intitulat “Diversity makes union. The European Cultural Heritage, the keystone of European Democracy and Values” (ID 1777782) și care a primit luna aceasta certificatul eTwinning Quality Label pentru doamna profesoară de limba engleză Mihaela Negrea, coordonatoarea întregului proiect. Certificate eTwinning pupil Quality Label au primit 21 elevi din cl. VI-a A, care s-au implicat foarte curioși și responsabili.
Scopul proiectului nostru este de a promova comunicarea, conștientizarea elementelor de interculturalitate și respectul pentru diferențele dintre culturi. Ne dorim să subliniem și să amplificăm valoarea socială și educațională a moștenirii culturale europene, să îi valorizăm contribuția la creșterea economică și socială. Plănuim să oferim elevilor un mediu de învățare atractiv prin activități atât în cadrul școlii, cât și în afara ei, un mediu în care ei să se simtă încrezători, dornici să participe, să relaționeze, îmbunătățindu-și astfel competențele de comunicare într-o limbă străină. De asemenea, ne propunem și să oferim cadrelor didactice participante posibilitatea de a-și îmbunătăți și diversifica metodele prin utilizarea de instrumente TIC și prin schimbul de bune practici cu cadre didactice din alte țări. Prioritățile noastre sunt comunicarea, cooperarea și oportunitățile de învățare. Se va lucra pe următoarele teme: Ceremonii religioase, Artefacte, Mediul natural, Moștenirea intangibilă, Bucătăria și Mediul construit. Vom acorda o deosebită atenție creării de activități și produse digitale interactive (ebooks, webquests, hărți digitale și jocuri online). Vom folosi metode interdisciplinare și ne vom concentra pe învățarea prin experiment, rezolvarea de probleme și cooperare. Activitățile sunt centrate pe elev, având ca scop incluziunea tuturor elevilor indiferent de performanță, origine, statut economic, orientare religioasă sau abilități fizice. Cu toate acestea, elevii care vor participa la mobilități vor fi selectați cu atenție. Ne dorim ca toți participanții, atât profesori, elevi, părinți, cât și comunitatea locală, să își îmbunătățească abilitățile de comunicare, să experimenteze medii culturale diferite și să promoveze astfel diversitatea și tolerarea diferențelor, creându-se astfel uniunea. Ziua limbilor europene a fost sărbătorită pe 26 septembrie, iar în competiția pentru alegerea logo-ului sau fost selectate trei dintre ele, în funcție de numărul de voturi online.
Echipa de proiect este formată din: prof. lb. engleză Mihaela Negrea, prof. geografie Garofița Maria Straton (director), prof. lb. franceză Cornelia Mihaela Zavalnițchi (consilier educativ), prof. lb. română Loredana Popa (dirigintă la clasă), prof. istorie Adrian Rotar și prof. înv. primar AnaCîmpanu (învățătoarea clasei).
Sperăm într-o colaborare cu adevărat benefică pentru toți partenerii, iar rezultatele, impresiile să se alăture la fel de frumos celorlalte proiecte derulate (14 la număr): Vizite Pregătitoare, Comenius, Grundtving, Study Visit, eTwinnning, care ne amintesc de Gala Proiectelor europene din 2014. Mai adăugăm și 8 proiecte POSDRU, toate reprezentând experiențe necesare, cu impact pozitiv. Dorința de continuare, redescoperire, împărtășirea bucuriei de a diminua distanțele, de a aduce ACASĂ oameni noi de pretutindeni, ne îndeamnă ca, împreună, să construim UNIUNEA, admirând, acceptând DIVERSITATEA.
Director, prof. Garofița Maria STRATON