Toamna a fost atât de generoasă cu noi în acest an! Ne-a răsfățat cu căldură, culoare și cer senin. Inspirați de această perioadă superbă a lunii octombrie, elevii și cadrele didactice de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului au ales să-și sărbătorească școala în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2013, conform tradiției.
Calendarul activităților a inclus diversitate și a adunat elevi de la toate specializările. Echipa managerială a fost în permanență alături de cei care au dorit să marcheze evenimentul într-o formă sau alta. Numărul mare de elevi implicați direct sau care au făcut parte din public demonstrează încă o dată că în școala humoreană nu doar examenele și concursurile au priză la cei tineri și îi responsabilizează, ci și diferitele forme ale educației non-formale, care îi ajută să se cunoască și să cunoască lumea, pe cei din jur, istoria, geografia și cultura națională. Abilitățile practice, creativitatea, capacitatea de a se organiza, de a-i respecta pe ceilalți, dorința de a contribui la prestigiul colegiului humorean, toate acestea au contribuit la reușita deplină a acestei săptămâni.
Ziua recoltei, organizată luni, 28 octombrie, de prof. Botușan M., împreună cu diriginții claselor cu predare parțială în limba polonă, a adus în fața elevilor dansuri și cântece ale elevilor de etnie polonă și a oferit tuturor produse culinare specifice. A fost o zi plină de căldură, de culoare și de veselie, care a continuat cu un Concurs de pantomimă, organizat de prof. Solonaru E., Varvaroi M. și Carpiuc G., un concurs cu tema „Securitatea și sănătatea în muncă se deprind pe băncile școlii”, organizat de prof. Mandici N. și Carpiuc V., și o activitate cu titlul „Clasa a 9-a. Așteptări”, la care prof. Boca Ș., dirigintele clasei a 8-a A, a invitat elevi de la specializarea Științe ale naturii (10 C) pentru a le prezenta viitorilor absolvenți specificul specializării.
Moment francofon, istorie și voluntariat
Marți a fost o nouă zi plină, debutul a constat într-un moment francofon organizat de prof. Solonaru E., pe parcursul căruia elevii invitați au avut posibilitatea să vizioneze materialele prezentate și premiate la Concursul interjudețean „Student pentru o zi – 2013”.
Istoria a avut locul ei în a doua zi a activităților, elevul Țabrean Gabriel (11 G), îndrumat de prof. Botușan M., a prezentat publicului lucrarea premiată la Sesiunea de referate – etapa județeană – 2013 cu titlul „Momente din istoria învățământului humorean în primele decenii de la Marea Unire”. Au urmat: sesiune de referate „Tehnica în viața noastră”, coordonată de prof. Condur L. și Carpiuc V., prezentarea de proiecte sub coordonarea prof. Apetri Iulian „Primii pași în marketing”, expoziția culinară cu titlul „Sărbătoarea toamnei” organizată de prof. Flămându O., Ziua de acțiune a voluntarilor CCDG – plantarea unor copaci în grădina colegiului cu elevi de la clasele 10 G și 11 F, ajutați de prof. Cîmpan L., Sabău O. și Batîr Rusu F. și momentul de cultură patronat de prof. Bighei D., cu invitați de la Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina.
Asemănări și diferențe între Colegiul de azi și Liceul industrial din 1988
Ziua de miercuri a debutat cu o retrospectivă cu tema „Colegiul de ieri și de azi”, activitate în cadrul căreia prof. Cîmpan L. a oferit elevilor din clasa a 11-a F posibilitatea să realizeze asemănări și diferențe între Colegiul de azi și Liceul industrial din 1988, pe baza unui film cu titlul „Flori de mină”, realizat în și despre această instituție. Aula colegiului a găzduit apoi prezentarea de proiecte pe teme interesante din domeniul informaticii, proiecte coordonate de prof. Cicu D. și Hojbotă R. În continuare, elevi și cadre didactice au participat la parada modei cu tema „Stil și decență în îmbrăcămintea tinerilor”, organizată de prof. Scutaru L., împreună cu elevii clasei a 11-a N, la o expoziție culinară cu tema „Decorarea produselor culinare”, coordonată de prof. Macsim A., la atelierul de lucru„Față în față cu Poliția de Proximitate”, organizat de prof. Mandici N.
Un moment special l-a reprezentat vernisajul Expoziției de fotografie de la parterul internatului colegiului, în care se regăsesc exerciții de creație ale elevilor, sub îndrumarea prof. Batîr Rusu F. Împreună cu două tinere voluntare din Luxemburg, prof. Tudor C. a organizat activitatea „Drepturile umane sunt și drepturile mele”, cu elevi ai claselor a 9-a F și a 9-a A. Meciul de debate organizat cu elevi ai claselor a 11-a A și a 12-a A, coordonați de prof. Rusu D., a reprezentat o activitate așteptată cu interes, mai ales pentru tema „Acest Parlament ar interzice programarea genetică a copiilor (designer babies)”. Prezentarea „În pas cu moda”a fost gândită de prof. Macsim Angela pentru elevii claselor cu calificarea designer vestimentar. Aula colegiului a devenit neîncăpătoare pentru elevii care au obținut premii și mențiuni la olimpiade și concursuri naționale și județene, cărora li s-au oferit Diploma de excelență și premii în bani din partea Asociației ASPA GH a părinților.
Prezentări de proiecte, ateliere și Comedy Club
Și ziua de joi a fost una plină, a început cu prezentarea de proiecte pe teme din matematică, interesante și cu impact. Proiectele au fost realizate sub îndrumarea prof. Lucaci A., Boca Sofian F., Lazăr M., Moroșan Angela și Ignat Letiția. La chimie proiectele au avut teme la fel de interesante: „Cele mai periculoase ingrediente din produsele cosmetice” și„PH-ul corpului uman”, profesorii coordonatori Cioltan N., Purcăreață L. și Zup M. au organizat și o vizionare de film, urmată de dezbatere pe tema exploatării gazelor de șist. Prof. Tănase S. a coordonat o sesiune de prezentare de proiecte la catedra de fizică, pe tema „Nanotehnology – dream&reality”. În pauza mare toată lumea a fost invitată să se bucure vizual și gustativ de expoziția de prăjituri din cabinetul de polonă. La clasa a 11-a F a fost realizată diseminarea portofoliul excursiei interjudețene tematice „Oameni și locuri din România” din perioada 24-27 octombrie de prof. Cîmpan L., cu vizionare de fotografii. O altă activitate a fost „Ziua porților deschise” organizată de prof. Dan G. și Tudor C., în colaborare cu elevii claselor a 8-a de la Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului și de la Colegiul „Alexandru cel Bun”. Aceștia au vizitat școala, apoi li s-au oferit informații despre specializări și viața de liceu. Prof. Rusu A. și Tudor C. au organizat un atelier cu tema „Democrație și toleranță”, pentru a valorifica experiența dobândită în ateliere de tip Betzavta, cu elevi din clasele 9 A, 9 B și 9 C. În colaborare cu Centrul Școlar „Sfântul Andrei” a fost organizat un Concurs de gastronomie cu tema „Diferit și gustos”de către prof. Onuțu S. și Simeria M. Seara celei de-a patra zile s-a încheiat cu prima ediție a Comedy Club, organizată de prof. Miron Popescu C. împreună cu alți profesori colaboratori, Jucan D., Dragomirescu R., Baciu O., Drelciuc A. care a avut un succes de invidiat în rândul elevilor participanți.
Sărbătoarea de Halloween și excursie de studiu
Ultima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului a avut un program la fel de plin ca și zilele anterioare, este vorba despre sărbătoarea de Halloween, care a fost marcată de prof. Boca Ș. cu clasele de gimnaziu, prof. Begiu A. cu clasa a 11-a N, prof. Cîmpan L. cu clasele 11 F și 10 A, prof. Dranca M. cu clasele din corpul B.
Tot vineri a fost organizată o excursie de studiu în cadrul Parteneriatului activdintre Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și FIESC Suceava (vizitare campus universitar, lucrări de laborator, schimb de experiență). Prof. Sabău O. a monitorizat trei activități cu temele: „New York, New York”, cu clasa 10 G, „What Makes You Happy” cu 9 B și „Act Out!” cu clasele 9 F și 9 H.
Săptămâna 28 octombrie – 1 noiembrie a reprezentat și emoțiile participării la Cupa Colegiului „Alexandru cel Bun” la fotbal – clasele 9-12, manifestare sportivă organizată de prof. Orheian I. Balul Bobocilor din seara de 1 noiembrie și ieșirea la iarbă verde a profesorilor de sâmbătă au încheiat seria manifestărilor dedicate Zilelor Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului.
Mulțumim celor care au dorit să se implice și să participe la programul dens al manifestărilor din cadrul Zilelor Colegiului, elevilor și cadrelor didactice deopotrivă.
Profesor Brîndușa Luminița CÎMPAN
Colegiul „Alexandru cel Bun”
Gura Humorului, Suceava
Aniversare
Zilele Colegiului „Alexandru cel Bun”
