Zigzaguri

Cum e știe, esențele tari se țin în sticluțe mici. În ultima vreme, onor autorii s-au obișnuit să se răsfețe în articole kilometrice, validând încă odată butada „n-am avut timp să scriu mai scurt”. Notele mărunte, care au presărat din totdeauna sarea și piperul în paginile presei culturale, nu prea mai tentează, desigur, tocmai din pricină că obligă la concizie și idee răspicat formulată. Ceea ce nu-i chiar simplu. Mai comod e să-negrești postate de hârtie: până la urmă, tot s-o nimeri să comunici câte ceva – evident, dacă găsești cititorul răbdător să caute acul în carul cu fân. Doar ici-colo, câte un condeier de modă veche (?) mai cutează proba de concentrare și exactitate proprie notei, în acord cu ritmurile veacului, dar și tradițiile gazetăriei românești. Cu plăcută surprindere semnalăm prezența în poligonul gazetăriei-pistol a unui respectat universitar, adică, tocmai a unui reprezentant al intelectualității deprinse cu largile desfășurări ale tratatelor și monografiilor: Const. Călin (el însuși, între altele, autor al unor documentate monografii de mari proporții). În ultimul număr al publicației „Vitraliu”, universitarul băcăoan semnează ditamai pagina de scurte, acide, erudite și pilduitoare însemnări, adevărate modele de exprimare concisă, elegantă și cu tâlc. Sunt construite, de regulă, prin apelare la texte ale autorilor din alt veac, cărora le propune o continuare în cheie actuală. Rudolf Șuțu (vezi „Iașii de odinioară”) proceda la fel, plecând, de pildă, de la un citat din Kogălniceanu: „Fericit acela care știe a aduna și a înmulți, fericit acela care știe ce înseamnă semnele plus și minus. Un an de slujbă pentru el este ca trei pentru alții”. Continuă Const. Călin: „În zilele noastre, ar trebui rescris așa: un an de slujbă pentru dânsul este ca zece (ori mai mulți) pentru alții.” Rezon! Regretând cu of polemic că, astăzi, „Bosul de la Ligă” este mai cunoscut decât președintele Academiei, conducătorii cluburilor de fotbal decât rectorii marilor universități, vedetele de televiziune decât actorii eminenți din teatrele naționale, demimondenele decât femeile savante, escrocii decât miniștrii, reporterii unor tabloide decât romancierii și eseiștii, și constatând cu amărăciune că senzaționalul și divertismentul încuibate adânc în carnea prezentului au confiscat aproape exclusiv atenția, în defavoarea trecutului unde se află marile modele, universitarul din orașul lui Bacovia se lamentează cu deplină îndreptățire: „Ni s-au golănit ochii, ni s-a birjărit limba. Ne declasăm voluntar, cuprinși de o ciudată voluptate a degradării. Coborâm! Mentalitatea contemporană e dominată de trivialitate. Aceasta începe de la a crede că totul e accesibil și totul e permis. Jinduim mult și la prea multe pentru a rezista să nu fim și grosolani”. Cu uimire, dar și cu elegantă delicatețe, sunt așezate într-un elocvent vizavi costisitoarele strădanii ale femeii zilelor noastre, dornică să țină pasul cu chisnovatele exigențe ale cosmeticii ce obligă la fitness, măști exfoliante, vopsele, șampoane, creme, uleiuri, sprayuri, balsamuri (lista e nesfârșită…); „Prin contrast cu simplele truse cosmetice ale colegelor mele de facultate: un săpun Cheia sau Stela, un praf de dinți Doina, o pastă Clorodent (…) Aveau părul curat, obrajii proaspeți, mâinile îngrijite, cu mici pete de cerneală… Atrăgeau fără sofisticării și zorzoane. Cât despre succes, îl pregăteau în laboratoare și biblioteci.” Cinstite și instructive, „Zigzaguri”-le lui Const. Călin le-aș dori adunate într-o carte (rubrica din „Vitraliu” având, de acum, ceva vechime). Cu atât mai mult cu cât autorul nu apelează la eschive și fandări spre a simula echidistanța neangajantă: „Îi citesc și pe cei de dreapta, și pe cei de stânga, nu egal, ci în proporții diferite. Atașat sunt de cei care scriu bine. Adevărul nu poate fi decât de partea lor.” Iar Const. Călin scrie scurt, cu miez – dar, mai ales, scrie bine!