Zici de handbal, zici de Cristina Neagu

Cine nu a lăcrimat la meciul Danemarca-România are sânge de chirurg prin vene. Handbalul feminin ne-a adăugat un reper pe harta evenimentelor sportive de pus la rană. Fetele noastre au interpretat perfect rolurile rezervate lor de un scenarist nebun și divin. Sigur, încă n-am câștigat medalie, dar e aproape o impietate să ne raportăm material după toată paleta de sentimente prin care am fost tăvăliți miercuri seara. Bineînțeles, peste tot și toate, Cristina Neagu. În 2010 am comparat-o și eu cu Messi aici, acum mi se pare că e un fel de Ibrahimovic. Atunci era tânără și tăcută, acum e tot tânără, dar experimentată și conștientă de valoarea ei, asumându-și statutul de lider în teren, la time-out sau la declarații. Este o combinație aparte și irepetabilă de talent, creativitate și forță. Aceasta din urmă este una provenită din suplețe, exact ca la Ibra, care nu e vreun mătăhălos. Elogiul suprem pentru Cristina Neagu mi s-a părut atunci când a fost anunțată jucătoarea meciului. Bineînțeles, toată lumea știa că ea va fi. Iar într-o sală care oscila între tristețe și admirație, colegele ei au bătut parchetul cu palmele, ca o închinare simbolică pentru o jucătoare din altă lume. Acest episod m-a impresionat încă mai mult decât mănunchiul celorlalte momente impresionante.
Să spunem ce se cuvine și despre cele două surori-arbitru. Puteau să ne ciupească și n-au făcut-o. Acea ultimă lovitură de la 7 metri, pe care portărița daneză a apărat-o la Neagu, putea să nu fie acordată și n-am fi avut ce să le reproșăm. Iar gazdelor nu le-a făcut nicio concesie, chiar niciuna. Mai rar așa ceva, dar arbitrajul chiar s-a ridicat la nivelul jocului.
Ce urmează? După campioana mondială și țara gazdă, iat-o și pe campioana europeană și olimpică, Norvegia! Ca și data trecută, scriu în ziua jocului și îmi voi face iarăși datoria de sceptic de serviciu. Un plan anti-Neagu va fi pus la punct. Șansă pentru celelalte fete de a face meciul vieții. La fel și pentru suedezul de pe bancă. Nu îndrăznesc să sper. Mai bine așa.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.