Tenis de câmp

Zi scurtă azi, în Cupa Monitorul



Din cele 13 partide programate ieri în Cupa Monitorul s-au disputat doar 11, alte două meciuri fiind amânate din cauza ploii. Din același motiv, după ce au consultat prognoza meteo, organizatorii au decis să o lase mai moale cu programările pentru ziua de miercuri, fiind perfectate doar două întâlniri.
La Cupa Monitorul 2016 și-au anunțat participarea nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se vor întrece la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul va dura până la sfârșitul lunii septembrie, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor, unde înscrierile vor continua până la începutul lunii iunie.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:

Ovidiu Busuioc – Titi Dimofte Elită, +40 Grupa A Baza UNIREA 4-6, 7-6, 6-4
Cristi Carpiuc – Ovidiu Donțu Principală, Grupa A Baza UNIREA 6-0, 6-2
Iuliu Buburuzan – Bogdan Apostol Principală, Grupa G Baza UNIREA 6-2, 6-0
Vasile Siretean – Răzvan Guzu Principală, Grupa L Baza UNIREA 6-4, 4-6, 7-5
Cezar Nacu – Valentin Baciuc Principală, Grupa H Baza UNIREA 7-6, 6-3
Alex Năstase – Nicolae Iliuț Elită, +40, Grupa B Baza UNIREA Amânat
Dan Lefter – Cioban Leonte Principală, Grupa G Baza IRE 6-2, 6-2
Ionuț Rădășanu – Cristian Boberschi Secundară, Grupa G Baza IRE Amânat
Lucian Burlacu – Simion Mercheș Principală, Grupa I Baza IRE 3-6, 6-4, 2-6
Ovidu Bîrsei – Radu Ciornei Principală, Grupa F Baza IRE 1-6, 1-6
Liviu Oanea – Doru Potolea Veterani, Grupa B Baza IRE 6-1, 5-7, 7-6
Vasile Maxim – Sandrinio Neagu Principală, Grupa Baza IRE 6-2, 6-0
S. Gheorghe – Ionuț Epureanu Secundară, Grupa F Baza IRE 6-4, 7-6

Programul zilei de astăzi:

Miercuri, 25 MAI, Ora 08.00 Constantin Curic – Traian Rizac Secundară, Grupa H Baza UNIREA
Miercuri, 25 MAI, Ora 12.00 Cătălin Lungu – Mihai Cioată Principală, Grupa C Baza UNIREA


Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)