Balul Bobocilor

Zeii Egiptului, Miss și Mister 2010, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni

Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” a avut ca temă Egiptul Antic

Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” s-a desfășurat într-un decor specific temei alese de organizatori, Egiptul Antic: prin deșert, printre piramide, sarcofage și mumii, locul unde toți zeii Egiptului și-au dat întâlnire și au concurat pentru a câștiga nemurirea.
Opt perechi de bobocei întruchipând zei și zeițe, cu aptitudini în muzică, dans, poezie sau teatru și înzestrați cu frumusețe „s-au duelat” timp de mai bine de două ore, dar numai doi dintre ei, un zeu și o zeiță, au atins inima juriului și au luat premiul cel mare: „Nemurirea”.
Balul, care s-a desfășurat vineri seara, în Club Downtown Cinema din Fălticeni, a debutat într-un mod original, scena fiind amenajată special pentru a face loc zeilor, zeițelor și faraonilor Egiptului Antic.
Scena, acoperită cu nisip, a fost decorată cu piramide, iar în mijlocul scenei, a fost așezat un sarcofag din care a ieșit o mumie, unul dintre candidații la titlul de Mister.
Intrarea în scenă se făcea tot printr-o piramidă, iar prezentatorii evenimentului au fost, de asemenea, zei.
Dans, aptitudini, cultură generală și concurs de mimă
Toți concurenții și-au făcut intrarea în scenă îmbrăcați în haine egiptene și, imediat după ce au fost prezentați publicului și juriului, au fost supuși primei probe din concurs, cea de dans. Deși au venit din altă lume și altă cultură, zei fiind, aveau obligația să știe să danseze pe orice fel de muzică. Astfel, pe muzică disco, tango sau populară, zeii au fost nevoiți să-și sincronizeze mișcările și pașii sub ochii atenți ai juriului, care i-a ales apoi pe cei mai pricepuți dansatori.
Puterea lor de zei a fost pusă din nou la încercare, la scurt timp după proba de dans, când concurenții au fost rechemați în scenă și au trebuit să-și arate aptitudinile în fața spectatorilor. Singuri, sau împreună cu supușii lor, zeii au jucat teatru, au cântat, au dansat, au făcut pantomime și momente umoristice, unele intens aplaudate de public, altele trecute ușor cu vederea.
Înțelepciunea bătrânilor și nemuritorilor zei este binecunoscută, de aceea, și concurenții de la Balul Bobocilor au avut de demonstrat că sunt înzestrați cu înțelepciune, printr-o nouă probă, cea de cultură generală.
Ce înălțime are Piramida lui Keops? Care este ritualul de înmormântare la egipteni? Cine este zeul Ra? Care este una din cele șapte minuni ale lumii? sau Cum se numesc ținutele egiptenilor? sunt doar câteva dintre întrebările la care zeii de la bal au trebuit să răspundă fulger.
După proba de cultură generală, zeilor concurenți li s-a dat o scurtă pauză, timp în care, în scenă a fost invitată Trupa Extasy, din Botoșani, care a întreținut distracția de la bal în pași de dans.
Cele opt perechi de concurenți au fost invitate din nou în scenă, pentru o nouă probă, de mimă.
Fiecare candidat la titlul de Miss și Mister a trebuit să extragă câte un bilet dintr-o urnă, bilet ce conținea informații cu privire la ceea ce concurentul trebuia să mimeze. Partenerul fiecărui concurent trebuia să ghicească ceea ce mimează celălalt. Proba nu a fost una deloc grea, mai mult amuzantă, întrucât candidaților li s-a cerut să transmită prin semne mesaje ușor de înțeles, precum cântatul la vioară, machiatul în oglindă sau să execute mișcările unui robot. Toți concurenții au trecut repede și bine de această probă.
Mult a fost, puțin a mai rămas din concursul de Miss și Mister, iar zeilor, invitați din nou în fața publicului și a juriului, li s-a pregătit o nouă probă, de care nu aveau habar, o probă misterioasă, sau surpriză, după cum au numit-o prezentatorii.
Probă de construit castele din nisip
Inițial, organizatorii s-au gândit ca în această probă misterioasă, câte un concurent din fiecare echipă să fie învelit în pânză de către partenerul său, și în cele din urmă să fie transformat într-o mumie. Lucrul acesta trebuia să se realizeze cât mai repede, pentru că primii care reușeau aceasta deveneau câștigătorii probei. Din motive organizatorice, în cele din urmă s-a renunțat la această probă, iar fiecare echipă de concurenți a trebuit să construiască, cât mai repede și cât mai frumos, câte un castel din nisip. Echipa care a terminat prima castelul a câștigat și ultima probă din concursul de Miss și Mister.
Probele fiind încheiate, juriul a fost invitat să delibereze, iar între timp, doi elevi ai liceului, Ionuț și Tudor, au intrat în scenă și au întreținut publicul cu o parodie.
Fiindcă juriul întârzia să vină cu rezultatele, bobocii concurenți au fost chemați iarăși pe scenă, prezentați din nou publicului și apoi invitați să întrețină distracția în pași de dans. În cele din urmă, juriul i-a desemnat pe cei mai virtuoși zei ai serii și a început festivitatea de premiere. Fiecare dintre candidați a primit câte un premiu, pentru originalitate, spontaneitate, popularitate, șarm, stoicism, sau flexibilitate, alți patru concurenți au ocupat locurile II și III în competiție, dar numai doi dintre zeii serii au reușit să câștige Nemurirea.
Aceștia sunt Gabriela Dumitreasa, din clasa a IX-a E, desemnată Miss Boboc 2010 a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, și Andrei Stoica, clasa a IX-a D, Mister Boboc 2010.
Pe locul II s-au situat Nicoleta Drângu, clasa a IX-a D, și Sebastian Feraru, din clasa a IX-a A, iar pe locul III în concurs au fost Carina Beșleagă, din clasa a IX-a D, și Robert Lascăr, clasa a IX-a A.
Grasu XXL s-a supărat și a plecat de pe scenă
După premierea câștigătorilor, mult așteptatul invitat al serii, Grasu XXL, a intrat în scenă. Din momentul în care a pășit în fața publicului, Grasu XXL a fost întâmpinat cu aplauze, iar publicul, format, se pare, din fani fideli, l-a acompaniat la fiecare melodie.
Deși făcea spectacol frumos și toată lumea se simțea bine și se distra la maxim, Grasu XXL nu a stat foarte mult pe scena Clubului Downtown din Fălticeni, și asta pentru că s-a supărat pe organizatorii balului.
Imediat ce Grasu XXL a început să cânte, hărnicia debordantă a organizatorilor a dăunat mai mult decât a ajutat, fiindcă aceștia s-au apucat să strângă decorurile de pe scenă și să le care în culise. Grasu XXL și-a întrerupt concertul, s-a retras într-o parte a scenei, întrebându-i pe organizatori ce fac. Toată lumea a râs, dar nimănui nu i-a trecut prin cap că Grasu XXL s-a simțit deranjat de faptul că în timp ce acesta concerta, organizatorii cărau de zor decorurile de pe scenă. Astfel, aceștia și-au văzut nestingheriți de treabă, iar Grasu XXL a încetat din nou să cânte, iar în cele din urmă, grăbit, a interpretat doar câte o jumătate din melodiile sale, trecând de la una la alta, fără să le cânte în întregime. „Un singur lucru vreau să vă întreb, fraților, chiar în momentul în care am intrat eu să cânt trebuia să demontați scena? Atât am avut de spus și gata! La revedere!”, le-a spus Grasu XXL celor prezenți la bal și apoi a părăsit scena, fără a mai reveni.

Balul Bobocilor: Zeii Egiptului, Miss și Mister 2010, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni

Recomandări

Profesori de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni au participat la un stagiu de formare europeană în Franța

Mario Fresh, Puya și Emilian, la „Murmura Fest 2025”, la Sucevița, eveniment susținut de CAR Învățământ Fălticeni