Într-o singură zi

Zeci de suceveni, sancționați pentru traversare neregulamentară



Peste 60 de persoane au fost amendate într-o singură zi de Poliția Rutieră, pentru traversare neregulamentară, în cadrul unei acțiuni organizate pe raza municipiului Suceava.
Acțiunea s-a defășurat joi și i-a vizat și pe conducătorii care nu acordă prioritate la trecerile pentru pietoni.
În total, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-au dat nu mai puțin de 154 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 25.000 de lei, în rândul conducătorilor auto, 13 dintre aceștia fiind amendați pentru neacordare de prioritate pietonilor. 63 de pietoni au fost sancționați pentru că au traversat strada prin locuri nepermise.
Dacă pietonii prinși traversând neregulamentar au scăpat doar cu amenzi, șoferii sancționați pentru neacordare de prioritate s-au ales și cu permisele reținute.
Bilanțul acțiunii a fost completat de patru certificate de înmatriculare retrase și o infracțiune constatată, un bărbat prins pe strada Universității, circulând cu un autoturism cu numere provizorii expirate.
„Reamintim cetățenilor că se impune respectarea unor reguli elementare de autoprotecție, menite să prevină evenimente rutiere nefericite, având în vedere faptul că traversarea neregulamentară și neacordarea priorității de trecere pentru pietoni sunt printre principalele cauze ale accidentelor rutiere cu consecințe deosebit de grave”, a transmis vineri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.



Recomandări

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana
Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana