Peste 20.000 de suceveni au răspuns invitației adresate de Shopping City Suceava de a participa la “Maratonul Prețurilor Mici”, îmbinând cumpărăturile cu distracția și premiile instant.
Toți pasionații de shopping și modă au fost prezenți duminică, 3 noiembrie, la Shopping City Suceava, pentru a se distra alături de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului – Andra și trupa Vunk, dar și pentru a urmări tendințele toamnă/iarnă în materie de modă. În plus, participanții au avut șansa să profite de reducerile pe care magazinele din Shopping City Suceava le-au pregătit special pentru această zi, dar și de voucherele de cumpărături în valoare totală de 10.000 de euro.
Pe parcursul celor cinci ani de când Shopping City Suceava se află pe piața suceveană, a adus de fiecare dată în fața publicului evenimente de divertisment și fashion captivante, oferte speciale în magazine, dar și premii valoroase.
Prezentări de modă și „Roata norocului”
Pentru cei care erau în căutarea noilor tendințe de reînnoire a garderobei pentru sezonul de toamnă, magazinele din Shopping City Suceava au prezentat ținute adresate doamnelor prin colecțiile: Magnetyc Style, New Line, Moda Miss, Texval. Pentru domni, Camiceria Italiana a prezentat noile tendințe de indoor și outdoor, iar tinerii s-au putut inspira din colecțiile prezentate de New Yorker, Takko Fashion, Coax, Kartel by George Hojbotă și Next level – ce va deschide în curând o locație în Shopping City Suceava. Și cum orice ținută nu este completă fără accesorii, magazinele Janette, Benvenuti, Gatta, Leonardo și Deichmann au defilat cu cele mai noi apariții.
George Hojbotă, un nume sonor printre designerii români și câștigător al titlului “Cel mai bun designer român de avangardă”, a prezentat pentru publicul sucevean aflat la evenimentul de duminică o colecție haute-couture avangardistă de excepție, prezentată și la Romanian Fashion Weekend și Fashion Tv Summer Festival Mamaia – “Inferno”.
De altfel, evenimentul a fost condimentat cu numeroase concursuri cu premii pentru public, iar cumpărăturile în valoare de minimum 150 lei au asigurat primilor 1.000 de clienți vouchere în valoare totală de 10.000 euro. Pentru a putea beneficia de premiile puse în joc, clienții trebuiau să se prezinte cu bonul fiscal la Info Point-ul special amenajat în zona de eveniment și să învârtă la Roata Norocului.
Super concerte Andra și Vunk, la “Maratonul Prețurilor Mici”
Atmosfera a fost completată de hit-urile trupei Vunk, care timp de o oră a îndemnat clienții Shopping City Suceava să danseze pe ritmuri antrenante și să fredoneze piese celebre ca “Așa, și?” sau “ Scapă-mă de ea”.
Recitalul susținut de Andra pe scena din Shopping City Suceava a fost unul de excepție, ce a ținut în priză publicul foarte numeros, care a aclamat-o până la urcarea pe scenă și cu atât mai mult pe parcursul concertului. Andra a fost la înălțime și a reușit să fie pe placul tuturor, cântând de la muzică pop, R&B sau clubbing house, până la muzică populară. Admiratorii Andrei au putut asculta live îndrăgite melodii din repertoriul său, precum “Vreau sărutarea ta”, „Doar o clipă”, „Dragostea rămâne”, dar și cele mai noi melodii ale cântăreței – „ Telephone” și “Inevitabil va fi bine”.
Pe lângă show-ul captivant, în intervalul 16:00 – 22:00, participanții aflați la eveniment au putut beneficia de reduceri de până la 70% la cumpărături și multe alte oferte promoționale, dar și de vouchere de cumpărături în valoare totală de 10.000 de euro.