Program social

Zeci de mii de elevi suceveni, din familii cu venituri reduse, primesc rechizite gratuite

Peste 46.000 de elevi de școală generală din județul Suceava, care provin din familii cu venituri reduse, vor primi la început de an școlar câte un pachet cu rechizite. Este vorba despre un program guvernamental de care vor beneficia 46.222 de elevi de clasele I-VIII din județ.
Suma alocată pentru județul Suceava pentru achiziționarea acestor pachete este de 1.261.130 de lei, iar valoarea unui pachet pentru învățământul primar este de 25 de lei, iar pentru cel gimnazial, de 30 de lei.
Cei peste 46.000 de elevi beneficiari ai pachetelor cu rechizite provin din familii în care venitul mediu pe lună per membru este maxim 50% din salariul de bază minim brut, pe țară.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, Laura Hacman, a declarat că „IȘJ a demarat deja procedurile de achiziție a pachetelor cu rechizite, iar până pe 10 octombrie acestea trebuie distribuite tuturor beneficiarilor”.
Cei mai mulți beneficiari ai pachetelor sunt elevii din clasele V-VII, 16.190 de beneficiari. La clasele II-IV sunt 15.946 de beneficiari, la clasa I, 5.390 de copii vor primi pachete, iar la clasa a VIII-a, rechizitele vor ajunge la 4.926 de copii.
La clasa pregătitoare, pachetele vor ajunge la 3.770 de beneficiari.

Recomandări

Burse școlare de peste 6 milioane și jumătate de euro, încasate de elevii suceveni în această lună

Burse școlare de peste 6 milioane și jumătate de euro, încasate de elevii suceveni în această lună
Burse școlare de peste 6 milioane și jumătate de euro, încasate de elevii suceveni în această lună

„Simularea s-a desfășurat în condiții bune” pentru peste 6.200 de elevi suceveni, la proba de matematică

Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”