Drepturi de autor

Zeci de crâșmari suceveni cercetați penal pentru muzica pusă clienților

– În loc să plătească o taxă lunară de 159.000 de lei vechi, pentru drepturile de autor, administratorii localurilor publice cu pricina riscă amenzi până la 300 de milioane de lei vechi sau chiar doi ani de închisoare
Zeci de administratori de baruri și restaurante din județul Suceava s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși că le puneau clienților lor muzică ambientală, fără a fi plătit taxa aferentă drepturilor de autor. Potrivit procurorului Luminița Hurjui, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava (instituție în competența căruia intră aceste infracțiuni), la ora actuală, de la începutul acestui an s-au înregistrat zeci de dosare penale pe numele administratorilor de localuri publice care au pus muzică ambientală fără autorizație. „Nu e vorba de rea voință în majoritatea acestor cazuri, ci de faptul că oamenii nu cunosc legea (n.r.-legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe)”, a menționat Luminița Hurjui. Magistratul sucevean a ținut să precizeze că taxa lunară pe care administratorii cu pricina ar fi trebuit să o plătească pentru a putea să pună muzică ambientală în localurile lor este de numai 159.000 de lei vechi, sumă în schimbul căreia vor primi o autorizație din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și a Asociației pentru Drepturile de Autor. Potrivit legislației în vigoare, cei prinși fără autorizația cu pricina riscă închisoarea de la o lună la doi ani sau amenzi cuprinse între 100 și 300 de milioane de lei vechi.

Recomandări

Spitalul Clinic Suceava, somat să plătească drepturi de autor pentru muzica ambientală de la fântâna arteziană și din sala de așteptare