Rezultate

Zece elevi suceveni s-au calificat la fazele naționale ale Olimpiadelor de Istorie și Geografie



Zece elevi suceveni s-au calificat la fazele naționale ale Olimpiadelor de Istorie și Geografie.
La Olimpiada Națională de Istorie, competiție ce se va desfășura în perioada 1-6 aprilie, în județul Sibiu, vor participa cinci elevi din județ. Coordonator al lotului județean este inspectorul școlar de specialitate, prof. Anișor Vasiliu.
Colegiul Național „Ștefan cel Mare” va fi reprezentat de elevele Daniela Stanciuc (clasa a XI-a) și Cristina Ștefania Nisteriuc (clasa a XII-a), coordonate de prof. Didina Petrișor. De la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Rădăuți s-a calificat Teodora Șerban (clasa a VIII-a), elevă pregătită de prof. Nadia Maleș iar de la Colegiul Național „Petru Rareș” s-a calificat Estera Stanciuc (clasa a IX-a), coordonată de prof. Lorin Preda. Colegul „Nicu Gane” Fălticeni va fi reprezentat de Cătălin Andrei Tofan (clasa a X-a), profesor îndrumător Codrin Bența.
Cât privește Olimpiada Națională de Geografie, aceasta se va desfășura în perioada 1-6 aprilie la Târgul Jiu, județul Gorj. Coordonator al lotului județeaneste inspector școlar de specialitate, prof. Anișor Vasiliu.
Cinci elevi vor reprezenta județul Suceava. De la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc s-au calificat Constantin Munteanu (clasa a IX-a) și Claudiu Onofrei (clasa a XII-a), ambii coordonați de prof. Radu Ciumașu. De la Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret s-a calificat Maria Sabina Calisevici (clasa a VIII-a), îndrumată de prof. Dumitru Băncescu.
Colegiul „Alexandru cel Bun” va fi reprezentat de Gabriel Lucian Țabrean (clasa a X-a), coordonat de prof. Mihaela Dan iar Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” va fi reprezentat de Theodor Cătălin Popescu (clasa a XI-a), coordonat de prof. Marcel Puha.



Recomandări

Prof. Florin Mariuc, în comisia profesorilor care scriu noile programe școlare de Informatică și TIC, liceu

Prof. Florin Mariuc, în comisia profesorilor care scriu noile programele școlare de Informatică și TIC, liceu
Prof. Florin Mariuc, în comisia profesorilor care scriu noile programele școlare de Informatică și TIC, liceu

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc