Mediu

Zborul albinelor ar putea să dirijeze traseul unei linii de înaltă tensiune



Construcția unei linii electrice aeriene de 400 de kV între Suceava și orașul Bălți din Republica Moldova a stârnit o serie de controverse între reprezentanții companiei care realizează investiția și cei ai organizațiilor ecologiste sucevene și ai primăriilor localităților care ar urma să fie traversate de viitoarea rețea de electricitate. Discuțiile privind construcția acestei investiții au avut loc ieri la Consiliul Județean Suceava, unde responsabilii din partea Transelectrica cu realizarea acestei investiții au participat la o dezbatere publică cu privire a problemele care ar trebui rezolvate în vederea implementării proiectului. Potrivit directorului ST Transelectrica Bacău, Ștefan Țibuleac, construcția liniei electrice aeriene de 400 kV între Suceava și Bălți ar asigura creșterea siguranței în sistemul energetic în toată Moldova. La rândul său, directorul proiectului de construcție a noii linii electrice, Florian Ștefănescu, a precizat că noua linie electrică aeriană va avea un traseu de 20 de kilometri pe teritoriul județului Suceava, pornește de la stația de 400 kV din apropierea Sucevei și va traversa comunele Salcea și Dumbrăveni.
„Traseul liniei va fi stabilit după ce împreună cu autoritățile locale se va identifica acel traseu care atacă mediul cât mai puțin și produce mai puține pagube”, a spus Florian Ștefănescu. El a adăugat că Transelectrica va respecta toate reglementările de mediu atunci când va demara construcția noii linii electrice.
Primarii susțin că noua linie ar afecta autorizațiile
Problemele de mediu se pare însă că au fost cele care au stârnit cele mai aprinse discuții. Printre cei care au ridicat astfel de probleme s-a numărat și șeful Serviciului de Autorizare din cadrul Agenției de Protecție a Mediului (APM) Suceava, Constantin Burciu, care a dorit să afle de la reprezentanții Transelectrica dacă noua linie electrică va afecta zborul albinelor. El a precizat că în ultima perioadă de timp, la APM Suceava au fost depuse mai multe plângeri din partea unor proprietari de stupine, care reclamă faptul că din cauza liniilor de înaltă tensiune este afectat zborul albinelor, având în vedere că acestea nu se mai întorc la stupi. Opinii negative față de construcția noii linii electrice a avut și reprezentantul Grupului Ecologic de Colaborare – GEC Bucovina, Beatrice Ștefănescu, aceasta precizând că „proiectul va avea un efect deosebit de grav din punct de vedere al mediului, având în vedere că pe tot parcursul liniei nici o zonă nu va mai putea fi declarată sit natural, în afara celor care deja au fost evitate prin actualul proiect al liniei”.
La rândul lor, primarii localităților care ar urma să fie traversate de viitoarea linie electrică aeriană au reclamat că aceasta îi va împiedica să emită autorizații de construcții în anumite zone ale comunelor și, mai mult, extinderea intravilanului localităților va fi condiționată. De asemenea, primarii au solicitat ca localitățile pe care le conduc să beneficieze de o serie de facilități, fie în acordarea de energie electrică gratuită, fie la un preț subvenționat.
Legat de aceste probleme, reprezentanții companiei Transelectrica au solicitat atât autorităților locale, cât și organizațiilor ecologiste, ca în termen de două săptămâni să propună soluții la toate problemele care consideră că trebuie să fie rezolvate, în condițiile legislației în vigoare din România.