XENOFOBIE, FASCISM!

Din nou, reacții diametral opuse în urma articolului nostru („Cimilituri” – tabletă în care luam în discuție atitudinea de-a dreptul ciocoiască a celor ce afirmă că românii n-au fost în stare să creeze valori demne de vreun interes european). Trecând peste imprecații și acuze hilare (xenofobie, ba chiar și… fascism!!) și luând în considerare doar ceea ce cu adevărat merită interes mai larg, vom porni de la reproșul „nu se face distincție între civilizația urbană, legată mai ales de Occident și civilizația rurală, la care a fost condamnată a stagna România sub presiuni istorice…” Indirect, contra-opinentul se situează, cu sau fără știință, într-o ilustră descendență: aceea a lui Noica: „Noi nu vrem să fim eternii săteni ai istoriei (…) Economicește și politicește, culturalicește și spiritualicește, simțim că de mult nu mai putem trăi într-o Românie patriarhală, sătească, anistorică. Nu ne mai mulțumește România eternă, vrem o Românie actuală” (C.Noica, „Ce e etern și ce e istoric în cultura românească”). Numai că în intervenția iritată a cititorului nostru – o aflați în întregime la adresa www.monitorulsv.ro – nu-i de găsit legătura logică între realitatea indiscutabilă a României (încă) patriarhală și… lipsa de valoare (?) a înfăptuirilor românești, atâtea câte sunt și cu trudă s-au putut rândui de-a lungul veacurilor. Nu-i obligatoriu să fii nici bogat, nici orășean, pentru a crea „Miorița” ori a picta tâmpla Voronețului! Același Noica, în aceeași pagină, subliniază că „o cultură minoră (…) nu înseamnă cu necesitate inferioritate calitativă.” Și tot filosoful de la Păltiniș, despre cultura noastră populară: „deși minoră, are realizări în felul lor comparabile cu cele ale culturilor mari.” Adică, exact ceea ce am încercat să demonstrăm în tableta cu pricina. Da, am fost și încă suntem săraci – asta să ne bareze total accesul la creativitate? Ce are una cu alta? O judecată cât de cât echilibrată, logică și lipsită de stridențe subiective, va trebui să recunoască acestui neam paternitatea unor valori fără de care, vorba lui Călinescu, „am fi altfel și mai săraci.” Și mai – decât suntem; nu numai noi, ci întreg patrimoniul european. Sigur că-s ridicole buricelile celor ce-s gata să jure că românii au inventat roata și se cuvine să privim cu rezerva cuvenită aserțiunile unui V. Gordon, John North & comp., potrivit cărora noi am fi strămoșii tuturor popoarelor latine, că arienii își au obârșia în spațiul carpato-danubian, că dacii un inventat plugul și căruța, ba chiar că și primul mesaj scris din istoria omenirii s-a scrijelat pe teritoriul actualei Românii. Nici protocronismul ca atitudine culturală, lansat prin ’74 de prof. Edgar Papu și receptat ca îndreptat împotriva sincronismului lovinescian, nu-i de acceptat decât cu riguroasă parcimonie și, oricum, plivit de exagerările emulilor. Unele priorități culturale românești vor fi existat, dar până a susține că literatura noastră e-un soi de mamă a literaturilor Europei, ehei, cale lungă! Nu suntem nici geniile continentului, nici, cu siguranță, idioții lui! Iar acuzele la adresa „jafului și nesimțirii” clasei politice, a „călăilor ce se îmbuibă cu nerușinare din munca și bănuțul celor ce le-a(u) dat votul” n-au pic de legătură cu fondul chestiunii – creativitatea românească și valorile neamului. Replica venită prin internet mi-a amintit o scenă din studenție: am atenționat-o pe o colegă (acum e conferențiară universitară), la cantină, că i-au rămas fărâmituri pe bărbie. Mi-a răspuns înțepată: „ce, tu n-ai nasul mare?” Cam așa-i construcția logică a textului, încheiat cu reproșul de… „românizare forțată”. Invers: despre de-românizare era vorba.