Whitney Houston, primul turneu după 11 ani



Whitney Houston se pregătește pentru primul turneu după 11 ani de absență de pe scena muzicală, informează site-ul starpulse.com.
Cântăreața a revenit în lumina rampei anul acesta, după ce a ieșit învingătoare dintr-o îndelungată și mediatizată luptă cu drogurile și după ce a trecut cu bine peste divorțul de Bobby Brown.
Cea mai recentă melodie lansată de Whitney Houston, „I Look To You” a urcat pe primele locuri în clasamentele din Statele Unite, iar acum artista a anunțat că succesul din topuri va fi „completat” și de un turneu mondial, primul după cel organizat în 1999 și intitulat „My Love Is Your Love”.
Whitney Houston va începe călătoria muzicală în 2010 și a programat deja concerte în Marea Britanie, Germania, Elveția, Austria și Belgia, datele celorlalte reprezentații urmând să fie anunțate pe măsură ce planurile organizatorice evoluează.
„Este un moment special pentru mine, fiind primul turneu după mult timp. Vreau să creez un spectacol extraordinar și de-abia aștept să cânt pentru fanii mei piesele de pe noul album, dar și câteva melodii care îmi sunt mie foarte dragi”, a declarat artista.