Colegul meu de rubrică scria în ziarul de ieri că a consemnat în ultimul weekend „sâmbătă neagră a pariorilor”. Dincolo de coșmarul pe care l-am trăit și eu (la 0-4 în minutul 26, ce altceva poți face decât să-ți încercuiești, zâmbind cu superioritate, pronosticul corect 2/2, adică 2 la pauză și 2 la final, mai ales că ăia care conduceau se numesc Arsenal, iar finalul de 4-4 să te bage în depresie și autoînjurături de mamă!?) trebuie să semnalez și eu câteva evenimente absolut istorice, începând chiar cu acest 4-4, fabulos prin desfășurare și pe care refuz, după ce l-am urmărit în direct să-l trec la categoria „blaturi pe mâna caselor de pariuri”. Mai ales că tot sâmbătă, într-un campionat la fel de nebun, o altă mărime de calibrul Arsenal-ului, Bayern Munchen, a pățit una și mai urâtă: jucând la Koln, cu o echipă care cam dă să retrogradeze, conducea la pauză cu 2-0, iar pariorul din mine iar jubila, în așteptarea golurilor de după pauză, că doar jucasem că Bayern „înscrie în ambele reprize”. La primul gol al Koln-ului, chiar m-am bucurat: am zis că ăsta-i momentul redeșteptării lui Bayern, care va mai da vreo două, ca să-și „securizeze” victoria. La 2-2, am zis că mai dă, tot Bayern, încă vreo 3, de draci. În loc de 3, a mai venit doar unul, ca la Radio Erevan: nu dat, ci luat! Mă întrebam ce mai poate urma, după aceste două bijuterii de meciuri, trecând peste paguba mea (obișnuită, de altfel) din buzunar. Ei bine, am mai urmărit încă două întâlniri senzaționale, duminică. Am să vorbesc mai întâi despre snooker. La Berlin a avut loc primul turneu „masters” organizat acolo vreodată. După o desfășurare ciudată, cu 5 mese la care se juca simultan, dar și cu sferturile și semifinalele jucate în aceeași zi (un meci la prânz, altul seara, ceea ce e infernal, cred) în finala de duminică au jucat cei doi Mark: Williams și Selby. A fost cel mai frumos meci pe care l-am văzut vreodată. Nu contează scorul, nici măcar faptul fără precedent că au refăcut jocul de 5 ori!… dintre care unul de 3 ori la rând!!!
Am lăsat la urmă handbalul feminin. Oltchim a bătut pe Buducnost. Oprimist, ca de obicei. Cu 16 minute la rând fără gol înscris. Cu o antrenoare, Ania Anderson, care vede handbalul altfel. Altfel decât ce? Altfel decât cine? Altfel, pur și simplu. Atât de „altfel” încât Ardean a redevenit o minune, iar Neagu a dispărut (adică n-a înscris nici un singur gol!). Atât de altfel, încât a intrat ea, Ania, pe teren, și a oprit jocul, când arbitrii ignoraseră o accidentare. A fost o nebunie carea pus capac unui weekend turbat. Care a continuat și… luni!… când Gazeta sporturilor a reușit performanța de a nu scrie nimic despre acest meci (nici măcar rezultatul) care, vă jur, în câțiva ani se va spune că a fost unul istoric.
