Deși valorile termice vor marca o creștere, sâmbătă vremea se va menține rece pentru începutul lunii februarie îndeosebi în regiunile extracarpatice, informează Administrația Națională de Meteorologie, citat de Mediafax.Mai ales dimineața va fi ger în centru, sud și est. În sudul și estul teritoriului cerul va fi noros și local vor fi ninsori slabe. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare. Vântul va mai prezenta intensificări în sud-vestul, nord-estul țării, la munte și pe arii restrânse în celelalte zone. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10…-9 grade în nordul Moldovei și 5…6 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -12 și 1 grad, mai scăzute în depresiuni spre -18 grade. Pe arii restrânse va fi ceață asociată cu chiciură.LA BUCUREȘTIDeși valorile termice vor marca o creștere, vremea se va menține rece pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări și trecător va ninge slab. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă va fi de -7…-5 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață asociată cu depunere de chiciură. LA MUNTEVremea se va încălzi ușor. Cerul va avea înnorări temporare și în Munții Banatului și în Carpații Meridionali și Orientali, pe arii restrânse va ninge slab. Îndeosebi dimineața și noaptea, pe văi și în depresiuni se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă.DUMINICĂÎn sudul, centrul și estul țării vremea va fi rece, local geroasă dimineața și noaptea în Moldova și Transilvania. În sud-vestul, sudul și estul țării cerul va fi mai mult noros și local va mai ninge slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Temporar vântul va avea intensificări în regiunile sud-vestice, sudice, în zona montană, pe litoral și pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 grade în nordul Moldovei și în depresiuni și 6…7 grade în Maramureș și în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra, între -12 și -2 grade, mai coborâte în depresiuni, dar și ușor mai ridicate pe litoral și în Dealurile de Vest. În zonele joase izolat se va semnala ceața, asociată și cu depunere de chiciură.LA MUNTEVremea va fi rece, local geroasă noaptea și dimineața în masivele sudice și estice. Cerul va avea înnorări și pe arii restrânse vor mai fi fulguieli, în Munții Banatului și în Carpații Meridionali și Orientali. Pe văi și în depresiuni mai ales dimineața și noaptea va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură. În restul zonei montane, cerul va fi variabil, iar regimul termic va fi apropiat de cel normal în această perioadă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales în zona înaltă.