Peste o mie de persoane din mai multe localități din județul Vrancea sunt izolate, joi, în urma ploilor torențiale care au dus la ieșirea din matcă a unor râuri, iar apele au rupt drumuri și au distrus poduri, și în anii trecuți înregistrându-se situații similare.
Potrivit primarului din comuna Nereju, Ion Păucă, 150 de persoane din satul Brădăcești, unde râul Zăbala a rupt drumul județean 205 D, sunt izolate, accesul făcându-se doar pietonal.
Autoritățile spun că această situație se înregistrează de fiecare dată când în zonă plouă mai abundent.
„Ce s-a întâmplat în toți acești ani, din 2005 încoace, s-a întamplat și astăzi. Satul Brădăcești e afectat total. Sunt izolate aproximativ 150 de persoane, cu școală cu 50 de elevi. Apele sunt foarte mari și au rupt efectiv din șosea”, a declarat primarul Ion Păucă.
DJ 205 D a fost rupt și în anul 2012, de trei ori, într-o lună, din cauza ploilor care au dus la ieșirea din matcă a râului Zăbala, iar Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat atunci instituirea stării de alertă pentru Valea Zăbalei.
Potrivit autorităților, anul trecut drumul respectiv a fost reparat, însă lucrările nu au rezistat în urma ploilor din ultima perioadă.
Și în comuna Paltin, viiturile formate pe Râul Zăbala au distrus un drum județean pe o lungime de 45 metri și un drum comunal pe o lungime de 750 de metri, 80 de gospodării fiind izolate.
De asemenea, aproximativ 300 de familii din satul Voloșcani, unde râul Putna a distrus podețul care lega localitatea de comuna Vidra, sunt izolate.
„E izolat, sunt circa 300 de familii. Un podeț care a fost afectat din 2005, improvizat ulterior de Primărie, a ținut până acum, dar viitura de azi noapte a rupt totul”, a declarat, joi, primarul comunei Vidra, Nică Micu.
Totodată, în localitatea Fitionești 40 de familii sunt izolate, după ce Râul Zăbrăuți a rupt un podeț.
„Râul Zăbrăuți a distrus podețul de acces către cătunul Dănești, iar în acest moment cele 40 de familii sunt complet izolate. Am anunțat situația la Comitetul pentru Situații de Urgență și așteptăm să stea ploaia pentru a putea interveni și pentru a realiza o cale de acces provizorie către acest cătun”, a afirmat primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu.
De asemenea, în comuna Nistorești, drumul județean 205 M a fost inundat, după ce s-a rupt malul de protecție. Același drum județean a fost rupt în două puncte și în satul Făgetu.
Primarul comunei Nistorești, Ion Gogoriță, spune că alunecările de teren pun în pericol cinci gospodării din acest satul Făgetu.
„Apele s-au mai liniștit, dar plouă în continuare și există riscul producerii unor inundații și implicit distrugeri de drumuri comunale și județene”, a afirmat primarul Ion Gogoriță.