Delegația Permanentă a Organizației Județene Suceava a PNL, care s-a întrunit la sfârșitul săptămânii trecute, după mai bine de un an de pauză, a arătat amărăciunea membrilor simpli de partid că nu mai sunt în grațiile conducerii centrale și că se simt în continuare pedepsiți pentru plecarea liderilor Gheorghe Flutur, Orest Onofrei și Ion Lungu la PD-L. Cei aproape 100 de reprezentanți ai organizațiilor locale au cerut celor care conduc acum interimar organizația județeană – deputatul de Iași, Relu Fenechiu, parlamentarii PNL de Suceava, primarii de orașe și o parte dintre candidații care au avut multe voturi la alegerile parlamentare – să explice la București că cei care au rămas în PNL au muncit și au avut rezultate bune, după ce organizația a fost decimată prin plecarea celor mai importanți lideri ai săi.
Mai mult, liberalii suceveni au cerut ca mica delegație de la Suceava la congresul de alegeri din 21-22 martie să aibă mandat public în ceea ce privește votul pentru funcția de președinte al PNL.
Fenechiu: „Votul secret nu e degeaba secret”
Cei din sală i-au cerut insistent președintelui interimar Relu Fenechiu să supună la vot susținerea pentru fiecare candidat în parte – Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu și Ludovic Orban, în ideea că cel care ar fi avut, sâmbătă, cele mai multe voturi să fie susținut și la congres, de toți cei 16 membri ai delegației PNL Suceava.
Fenechiu a respins categoric propunerea și a spus că votul este secret. „Votul secret nu e degeaba secret. Dacă o singură filială și-ar exprima opțiunea nu ar fi în ordine. În PNL este campanie electorală internă până la votul la urne”, a spus deputatul Fenechiu.
El a fost susținut și de unii membri ai conducerii de la Suceava, care le-au explicat celor din sală că organizația suceveană ar putea avea iar de suferit, în raporturile cu centrul, dacă în urma alegerilor ar câștiga președinția alt candidat decât cel pe care l-a susținut public Suceava.
Democrație
Votul liberalilor suceveni pentru președintele PNL rămâne secret






