Justețe

Vot în favoarea despăgubirii celor care au depus bani la CEC pentru Dacii

Persoanele fizice care au depus bani la CEC înainte de 1989 pentru achiziționarea de autoturisme Dacia vor fi despăgubite în curând. Propunerea legislativă privind acordarea de despăgubiri făcută de guvern a primit votul favorabil al Comisiilor juridică și de buget, finanțe ale Camerei Deputaților. „Nu s-a înregistrat nici un vot împotrivă”, a subliniat deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră, membru al Comisiei de buget, finanțe. Parlamentarul liberal a arătat că persoanele respective vor primi titluri de stat cu scadență la un an, având valoarea sumelor depuse actualizată cu rata inflației. Mihai Sandu Capră a subliniat că despăgubirile vor reprezenta echivalentul a 3.600-3.800 de euro pentru cei care au depus suma integrală pentru autoturism, adică 70.000 de lei la vremea respectivă, în timp ce persoanele care au depus sume mai mici vor primi despăgubiri proporționale. „Oamenii vor primi titlurile în 2008, iar materializarea lor se va face un mai târziu. Efortul bugetar pentru aceste despăgubiri va fi de peste 100 de milioane de euro, de care vor beneficia circa 36.000 de persoane. După cum a precizat și domnul Varujan Vosganian, ministrul Economiei și Finanțelor care a avizat favorabil propunerea legislativă în forma prezentată anterior, aceasta are șanse de 100% să treacă de plenul Camerei Deputaților, care este și Cameră decizională”, a mai spus Mihai Sandu Capră.

Recomandări

Ministerul Finanțelor a alocat peste jumătate din banii necesari pentru plata firmelor care au executat lucrări pentru primării și consilii județene

Ministerul Finanțelor a alocat peste jumătate din banii necesari pentru plata firmelor care au executat lucrări pentru primării și consilii județene

”Clona” Baroului de Avocați, vinovată pentru dosarele în care așa-zișii avocați au intrat și au luat bani de la clienți