Actualul ministru al Economiei și Comerțului, liberalul Varujan Vosganian, consideră că democratul Mircea Toader, propus înaintea sa la conducerea ministerului, „de ciudos” a spus despre el că nu va fi validat de Parlament în noua funcție.
În urmă cu o săptămână, într-o conferință de presă susținută la Galați, Mircea Nicu Toader a susținut că Vosganian, nominalizat la șefia MEC, nu va reuși să obțină voturile necesare în Parlament. Vreme de două zile, Toader a fost propunerea PD pentru conducerea MEC, până în momentul în care democrații au decis să renunțe la acest minister în favoarea liberalilor.
Într-o conferință de presă susținută duminică, tot la Galați, noul ministru al MEC a fost întrebat cum comentează declarația lui Toader.
„Nu vreau să accept provocări, să mă cert cu domnul Toader, colaborez foarte bine cu el. Dar pot să îl înțeleg omenește: a fost ciudos. Ca dovadă că rezultatul meu prin Parlament a fost spectaculos. Acest lucru nu mi se datorează doar mie. Colegii mei s-au mobilizat, PD a venit cu toți parlamentarii. Am primit voturi de la PRM și PSD. Dacă mă întrebați pe ce s-a bazat când a afirmat că nu voi reuși să trec prin Parlament, vă voi spune că pe nimic”, a spus Vosganian.
Liberalul mai crede că propunerea de a conduce ministerul nu a venit ca o compensație, după ce a fost retras din cursa pentru funcția de comisar european. Mai mult, a ținut să-l felicite pe Orban, apreciind că acesta ar putea fi un comisar european mai bun decât el.
„Propunerea de a conduce Ministerul Economiei și Comerțului nu este o compensație pe care am primit-o, și cea mai bună dovadă este rezultatul audierilor din comisiile de specialitate, unde am primit 57 de voturi pentru și doar trei împotrivă, în condițiile în care întrebările au fost deosebit de pertinente, inclusiv din partea unor reprezentanți ai opoziției care au lucrat în acest minister. Pentru Uniunea Europeană și sistemul de acolo, Leonard Orban este mai potrivit decât mine. Eu sunt un om neastâmpărat, am idei care nu întotdeauna sunt așezabile în sertărașele corectitudinii politice, și poate că din acest motiv, pentru România, Leonard Oban este un reprezentant mai potrivit și sunt convins că va face față”, a mai spus Vosganian.
Asta e părerea mea!
Vosganian: „Toader a spus că nu voi trece de Parlament ca ministru fiindcă era ciudos”






